Vaideeniul, regatul celor 2 râuri, are deja 5 pensiuni agroturistice şi este destinaţie de excelenţă

Vaideeniul, localitate de spirit românesc, este regatul celor două râuri – Luncavăţ şi Cerna, este regatul Munţilor Căpăţânii de margine, este povestea de succes a transhumanţei, a locului unde timpul combină trecutul şi prezentul, descoperind viitorul.

Proiectele pe care Daniel Băluţă le are în are în vedere, peste 40 de km de drumuri asfaltate,  vor face din regatul Vâlcii de Vest o aşezare cu statut princiar. Aici vom avea un muzeu al transhumanţei, străzi asfaltate, cabane de munte, un arc ce pleacă de la Coasta Lacului până sus, la Ursu şi una din staţiunile de succes ale Vâlcii montane.

Pentru că Vaideeniul se mută între nori. Acolo, sus, la peste 1.200 de metri, se dezvoltă cel mai nou Vaideeni, staţiunea norilor, grădina Munţilor Căpăţânii, printre molizi şi bujori de munte, la capăt de lac, dincolo de peşteri, în creşa izvoarelor reci, care cresc mai jos în râuri spectaculoase.

Şi nu doar acolo sus, sunt deja 5 pensiuni turistice la Vaideeni, turiştii au descoperit în 2017, oraşul ardelenilor din vestul Vâlcii şi au început să revină.

„Numărul pensiunilor va creşte, se caută pământ, apropierea de Horezu, obiectivele de patrimoniu, viitorul domeniu schiabil de sus, de la Romani, a dat un impuls turismului din zonă. Suntem obligaţi să aducem utilităţile, suntem obligaţi să modernizăm această localitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu”, spune Daniel Băluţă.

Astfel, următorii 4 ani sunt decisivi pentru transformarea Vaideeniului într-o localitate de munte căutată de turişti atât pentru microstaţiunile de sus, de la cota 1.600, dar şi pentru compozitul acestei comune, întemeiate de păstorii ardeleni din Mărginimea Sibiului.

La Vaideeni, deja avem de a face cu un oraş care se dezvoltă în fiecare an, reuşind să completeze perfect arcul de cerc al Depresiunii Horezului. Nu poţi să ajungi la Horezu fără să te plimbi prin Vaideeni, printre casele care urcă spre cer, pe malul Luncavăţului şi fără să faci un pelerinaj la statuia lui Arsenie Boca.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *