Vaideeni, între tradiție și modern

centrul infromare vaideeni Chiar dacă anul trecut, comuna Vaideeni a fost lovită de calamităţi şi a avut mari pierderi, administraţia locală are în desfăşurare nenumărate proiecte privind lucrări de reabilitare a infrastructurii şi nu numai. Strategia de dezvoltare a localității, adoptată de administrația locală, presupune dezvoltarea satului și punerea în valoare a tradiției rurale, deoarece Vaideeniul are o caracteristică aparte, are vechi și nou, are portul popular care îl vezi prin sat, are turmele de oi, dar are și pensiuni dotate modern, cu piscine, astfel încât, cel venit aici pentru câteva zile, să aibă de ales și să opteze pentru stilul care și-l dorește.

Tânărul primar, Daniel Achim Băluță a menționat faptul că, doar o bună infrastructură va atrage după sine, o dezvoltare și o îmbunătățire a serviciilor în mai multe domenii, dar mai ales în turism.

Aşadar, începând cu 1 iulie, primăria din Vaideeni va intra în reabilitare, iar până la finalizarea lucrărilor, salariaţii primăriei Vaideeni îşi vor desfăşura activitatea în clădirea căminului cultural. Această investiţie se realizează printr-un proiect finanţat în cadrul strategiei de dezvoltare locală a Grupului de Alianţă Locală – Microregiunea Horezu, iar proiectul, după cum spune primarul Daniel Achim Băluţă «are o valoare de 198.934 euro şi are ca obiective, lucrări de modernizare şi consolidare ale clădirii primăriei care presupun lucrări de rezistenţă, de arhitectură, anvelopare termică, de înlocuire a instalaţiilor electrice, de apă, canal, termice şi sanitare.»

drumuri vaideeniDe asemenea, sunt în desfăşurare lucrări de reabilitare la drumurile forestiere Recea şi Mariţa, la drumurile de interes local, respectiv drumul fostei cale ferate, drumul Recea,  drumul Linia Recea, cele 20 de drumuri agricole sunt în curățire și pregătire, cu beneficiarii de ajutor social, pentru a fi balastate, iar pe drumul Talangi urmează a se turna asfaltul. S-au terminat lucrările la podurile de la Recea, peste râul Cerna şi punţile de la « Mitică Neamţu » şi « Cosmulete ».

De asemenea, s-au început lucrările şi la Centrul de Informare Turistică care este amplasat chiar lângă clădirea fostei şcoli, clădire  brâncovenească, veche de peste 100 de ani. Administrația locală dorește ca și această clădire să fie recondiționată, în vederea transformării într-un muzeu, unde tradiția oieritului, a portului popular și a obiceiurilor străvechi să nu piară.

Claudia POPA

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *