Un ministru USR a deblocat după 10 ani o situație la Livezi, ajutând astfel o comunitate administrată de un primar PSD
Acum mai bine de zece ani, comuna Livezi intra într-un amplu program de apă și canalizare, un proeict mamut în care se înscriseseră 60 de localități. Un proiect care ar fi urmat să aducă apa și canalizarea în 2 treimi din localitățile vâlcene, un proiect cu fonduri europene.
Din păcate, la cât de bine a început, atât de prost s-a finalizat, în fiecare an, apărând o sincopă, câte două trei localități fiind rând pe rând eliminate. Chiar azi, programul în care au mai râmas vreo 10 localități mari este încă destul de incert.
Multe localități care au fost scoase au reușit pe diferite programe să-și finanțeze rețelele de apă și canal, PNDL1, 2, Anghel Salligny sau fonduri europene.
Comuna Livezi avea o situație încurcată. Inițial fusese inclusă în acest Masterplan apoi, din varii motive, a fost eliminat sat cu sat, rămânând o jumătate din comună, la rețeaua de apă, pentru a se face cândva, prin acel program mamut.
Primarul Ștefan Verdeș a reușit să acceseze fonduri pentru rețelele de apă și canalizare în satele care au fost eliminate, așteptând evident demararea utilităților pentru restul, prin acel program. Care nu s-a mai produs. Se ajunse în situația hilară, să existe rețea de canalizare și nu de apă.
”Nu puteam dormi noaptea. Sunam, intrebam, ce facem domnule cu apa aia. Iar vine vara, iar oamenii mă întreabă când or să aibă apă. Nu mai pot să le spun anul viitor. Am facut de 3 ori până acum. Am scos proiectul efectiv, am renunțat si am depus la București. Am făcut zeci de drumuri. Nu era vina mea. Fusesem încurcat 5 ani cu un proiect care nu avea nicio rază de speranță. Am găsit în sfârșit acum trei ani, Agenția de Mediu. Lucrurile mergeau bine până când s-a blocat. Acum mai bine de un an. Am ajuns la minister iar doamna ministru a deblocat situația. În iarnă a venit vestea bună. Sincer, nu imi venea să cred. Dar în prezent se semnează ordinul și rețeaua de apă, asteptată de zece ani în Livezi, va intra în implementare. Într-o jumtate de an, restul comunei va avea apă. Este o reușită a echipei din primărie, a tuturor cu care de zece ani am plecat la drumul acesta”, spune primarul Ștefan Verdeș.
Comuna Livezi va avea asadar apă în toată comuna și se lucrează din plin la rețeaua de gaze.
