Un drum reabilitat în comuna Roşiile a reînviat un cătun condamnat la dispariţie

Cătunul Perteşti din comuna Roşiile era în ultimii 10 ani, condamnat la pieire. Un sat care cândva avea şcoală, biserică, magazin plus 100 de gospodării, mai număra maxim 20 de familii şi previziunile erau sumbre.

„Pustiu. Şi foarte mulţi bătrâni. Un sat care nu mai avea scânteie, asistam neputincioşi la dispariţia unui sat care pe vremuri fusese locul de restrişte al românilor de aici. Un sat unde în urmă cu sute de ani, atunci când erau invaziile şi jafurile turcilor, cei din Roşiile se retrăgeau. Un sat care în urmă cu 50 de ani avea o dinamică, copiii, tineri, biserică, magazin. După 1989 a început căderea. Aveam case părăsite şi nu mai era viitor, cei tineri au plecat la muncă în afară, bătrânii s-au dus. Acum lucrurile se schimbă”, spune primarul Doru Diaconu.

În 2018 a fost finalizată şoseaua care trece prin sat şi face legătura cu Grădiştea, spre Târgu Jiu. Astfel, dintr-un sat aflat într-o fundătură, Perteştiul a devenit un nod rutier, uşor de ajuns cu maşina şi implicit redescoperit.

Şi suprită…au început să fie căutate terenurile deja cinci gospodării au fost cumpărate. Interesant este că în afară doljenilor şi a unor bucureşteni de origine din Roşiile, două familii din Maramureş se numără printre noi veniţii din Perteşti.

„Satul reînvie. Zona este spectaculoasă. Mai în glumă, mai în serios, drumul recent reabilitat este denumit Transfăgăraşanul nostru, datorită serpentinelor care treaversează pădurea dintre noi şi Grădiştea. Da, investiţiile în infrastructură pot stopa depopularea. Iar aducerea gazelor naturale, poate stimula repopularea satului românesc”, conchide edilul din Roşiile.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *