Ucraina este în granițele firești. Bucovina nu este etnic românească, poate află și Marga
Cred că am obosit de cate ori apare pe Facebook o hartă a României Mari, una care include Cadrilaterul și Bucovina plus Basarabia și Buceagul.
O hartă teritorială. Numai că, avem și o hartă etnică a acestei regiuni, o hartă care, potrivit principiului wilsonian al autodeterminării regiunilor arată că România actuala se află aproximativ, în granițele firesti. Și raportat la noi, Ucraina, de exemplu, la fel este situat in granițele firești. Faptul că, potrivit configurație, Bucovina, din punct de vedere etnic, este plina de ucraineni, români fiind doar pe graniță.
Trebuie sa pornim de la principiul realist că nicio graniță nu poate ocoli casă cu casă, familie cu familie, etniile, o graniță s-a trasat aproximativ în jurul unor localități, rezultând și de o parte și de alta zone cu etnii reciproce. Este o geografie etno-sociologică.
In cazul Bucovinei, sunt români e drept, dar aceștia sunt condensați in zona de sud a Bucovinei ucrainene, adică langa granita românească. Dacă privim Buceagul, aici descoperim puține comunități românești, aproape spre deloc.
Dacă facem o comparație, zona Crișanei românești are o populație majoritar maghiară, exact cati români avem în Bucovina ucraineană. Dacă prin absurd, am aplica revizionismul lui Andrei Marga in Bucovina și am pretinde zonele românești din Bucovina ucraineană, nimic nu l-ar împiedică pe Viktor Orban sa emită aceleași pretenții etnice in Bihor. Iar dacă privim harta maghiarilor din Romania, in profunzime, ne dă cu minus daca mergem pe aceleași criteriu.
In Cadrilater, nu avem nicio localitate majoritar românească. Comunități românești avem în Serbia, pe Valea Timocului. Și evident în Basarabia. Acolo unde regăsim populația turcofona (găgăuzii)
De remarcat însă faptul că România este totuși o zona omogen etnicizată, cu excepția centrului maghiar (Harghita, Covasna, Mureș), restul județelor sunt majoritar spre absolut, românești.
Vâlcea este un judet pur românesc nici măcar, cum este Oltul (comuna Grădinari) nu avem vreo localitate majoritar de etnie romă).
In concluzie, in istorie, Bucovina ucraineană a fost pentru o perioadă pământ românesc (administrativ) după ce a fost teritoriu austro-ungar dar nu putem să confirmam teoriile lui Marga despre revizionismul istoric. Dacă am intra pe aceasta pantă a revizionismului istoric, am obține Basarabia în cel mai fericit caz dar am pierde masiv, Transilvania.
Romania așadar are granițele firești, exact cum le are, raportat la noi, Ucraina.


Comunitatea romaneasca arata in forma actuala dupa 80 de ani de epurare etnica, rusificare, ucrainizare, deportare si discriminare, dupa al doilea razboi mondial. La acesti romani se mai adauga si „moldovenii”, care apropo, la fel ca si ceilalti romani sunt trimisi prioritar spre frontul actual din ucraina.
articol idiot scris de un om incult istoric și vândut unei propagande străine care legitimează pactul Ribbentrop Molotov și justifică retroactiv purificarea etnică și ucrainizarea forțată a Bucovinei lui Ștefan. ce fericit e trădătorul, râma, că Bucovina a fost pe jumate purificată etnic sub Lenin, Stalin și Hrusciov, nu? Apărați un stat făcut cu tancurile de către bolșevici, cum i-a tăiat capul, furând teritorii compact românești. Cam asta sunt jurnaliștii lichele vândute pe 30 de arginți. V-ati făcut toti patrioți hucraineni, vai de ioropeni sunteti voi că il apărați pe Lenin, Molotov, Stalin și Hrusciov și vă trădați 200.000 de români asupriți azi in Ucraina.