Trilaterala de la Vâlcea a decis: Autostrada Sibiu-Piteşti şi Drumul Capitalelor, prioritate 0 pentru Argeş, Vâlcea şi Sibiu

În cadrul unei întâlniri care avut loc la Râmnicu Vâlcea între conducerile celor trei consilii judeţene – Vâlcea, Argeş şi Sibiu, împreună cu reprezentanţii CNAIR, s-au discutat situaţia infrastructurii şi urgenţa începerii lucrărilor la tronsonul Sibiu – Piteşti şi reabilitarea DN73C, cunoscut şi ca drum al capitalelor, acesta unind Râmnicu Vâlcea de cele 2 foste capitale ale Ţării Româneşti- Curtea de Argeş şi Câmpulung.

„A fost prima întâlnire a celor trei conduceri de judeţ unde s-a discutat foarte clar cu reprezentanţii CNAIR că lucrările la Autostrada Sibiu – Piteşti trebuie să înceapă cât mai repede. Noi, toate cele 3 entităţi administrative, vom pune la dispoziţie toate avizele, actele, documentaţiile, tot ce depinde de noi pentru a începe această lucrare, vitală pentru cele 3 judeţe şi extrem de importantă la nivel naţional şi european. Trebuie spus că Vâlcea va intra astfel în rândul judeţelor traversate de autostradă, cu aproximativ 50 de km, dar una spectaculoasă, adică exact zona alpină a acestui drum de mare viteză. Totodată, este imperios să se înceapă lucrările la DN73 C, unde avem lotul 6, adică legătura Râmnicului cu Autostrada”, a spus preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Întâlnirea celor trei preşedinţi – Constantin Rădulescu, Daniela Cîmpean (Sibiu) şi Constantin Dan Manu (Argeş) – s-a încheiat cu speranţa că proxima întâlnire va fi atunci când, efectiv, lucrările la autostradă vor intra în linie dreaptă şi primele licitaţii vor fi lansate.

AP

One comment

  • Meşteru Mihai

    Ar fi o mare realizare.Le doresc mult succes tuturor celor implicati.Valcea si Arges trebuie sa fie unite in toate.Traseul este de un pitoresc deosebit.Ce bine ar fi sa se discute si desppre calea ferata Valcea-Valcele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *