Trei proiecte cu fonduri europene accesate in al doilea an de mandat, la Boisoara, de administratia Mohanu
Administrația Mohanu a reusit deja în al doilea an de mandat, trei mari proiecte cu fonduri europene, trei proiecte importante pentru dinamica localității, pentru asigurarea unui confort și a calității vieții.
”
Este vorba de un teren sintetic în satul Găujani, un teren pentru minifotbal, pentru petrecerea timpului liber. Tinerii, copiii, seara, în vacanțe pot veni să facă sport aici. Terenul va fi imprejmuit, cu noctună, un teren de sport foarte bun. Acest proiect este finanțat prin AFIR. Alte doua proiecte sunt finanțate prin ADR SV Oltenia si implică reabilitarea și modernizare din punct de vedere al eficienței energetice a două importante clădiri de utilitate publică și anume, Școala gimnazială de centru și căminul cultural. Ambele clădiri vor fi modernizate, autonome energetic, interioare, acoperiș, panouri, pompe de căldură. Valoarea lor depaseste 2 milioane de euro”, precizează primarul Cristian Mohanu.
Sunt așadar trei mari proiecte cu fonduri europene și cu trei mari obiective de realizat. Acestea se adaugă clădirii Dispensarului Medical care a fost recent inaugurat.
În comuna Boișoara, Consiliului Județean Vâlcea desfășoară și un amplu șantier, este vorba de reabilitarea Drumului Județean 703 H. Aici au loc lucrări la zidurile de sprijin, drenuri, casete pentru lărgirea carosabilului.
Despre Boișoara se poate spune că este de departe, una din cele mai frumos dispuse așezări din Vâlcea și nu numai. Pentru că Boișoara se aseamănă prin dispunerea celor trei sate, prin aranjamentul frumos al ogrăzilor, al fânețelor, cu orice comuna din Țara Moților. Este așadar comuna cu cel mai izbitor aer transilvănean românesc, o așezare în care s-au încheiat anul trecut mai multe tranzacții de case și terenuri, raportat la numărul populației. Și cu venituri proprii de 1 milion de lei.
