Toţi burlacii din Boişoara s-au scăldat, de Bobotează, într-un lac din comună

De data asta, şi temperatura a fost una optimă la 17 grade Celsius, iar pentru zeci de boişoreni, tradiţia scaldei de Bobotează nu a fost o problemă. Asta nu înseamnă că apa nu era rece ca gheaţa.

Ca în fiecare an, după slujba de Bobotează, toţi bărbaţii din Boişoara, de la tineri până la cei în vârstă, obligatoriu necăsătoriţi, merg la râu. În prealabil, aceştia au mersul cu colindul, cu Iordanul.

Acolo, cu ajutorul unei vole sau al unui buldoexcavator, se lărgeşte albia şi se face un fel de lac, cât o piscină, şi toată lumea se aruncă în apă.

Parohul din Boişoara spune că scăldatul în apa rece întărește credința oamenilor în Dumnezeu.

În primul rând, credința, dacă o are omul, lui nici nu-i este frig, și dacă are credință, uită de toate, și asta îi dă multă sănătate sufletească și trupească.

Tot atunci se aruncă şi o cruce în apă. Tradiţia spune că, astfel, apa sfinţită îi va feri de boli tot anul.

Primarul Mihai Săndulache povesteşte că şi el s-a scăldat, ani buni, de Bobotează, până a se căsători.

„Erau şi minus 20 de grade şi veneam acasă cu hainele pe mine tari de la apa îngheţată. Dar nu-mi amintesc să fi răcit. Este o tradiţie pe care aici o respectăm cu sfinţenie”, spune edilul.

Boboteaza, sărbătorită în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului –, trăsături de mare sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *