Toamna de Vâlcea, sau cum a adus Dumnezeu povestea frumoasă a acestui judeţ

Toama de Vâlcea descrie cel mai bine de fapt esenţa acestui tărâm de la nord la sud, de vârfurile Obârşiei Lotrului de la crestele Mălaiei şi Voinesei, de la ultimele stâne care se închid acum în pragul lui octombrie.

Toamna de Vâlcea este o contesă, ea vine pe Olt cu frunzele de fag căzute sub formă de luntri. Vin de la Arxavia Câineniului, se închin la schitul Cornet, sărută piciorul Băiaşului ca să se simtă până sus la Perişani desfrunzişul toamnei.

toamnaIar de la Titeşti, în goana lotrilor toamna fuge ca o ielă spre Brezoiul cochet mai nou sub chip de staţiune. Toamna se strecoară prin defileul îngust al Oltului la Cozia şi stă la taifas cu Mircea pe mal, la Călimăneşti. De la Berislăveşti se aud rugile ultimilor prelaţi de la vechiul schit iar dinspre Runcu coboară arămiul sixtin până la Dăeştiul, margine de Olt.

Athosul de Vâlcea vine şi el în pas de toamnă severă de la Muerească, făcând un popas la Bujoreniul auriu, unde mestecenii dansează în octombrie. La Râmnic teii toamnei şi castanii fac un cadril iar zadele se întrec într-o mazurca.

E bal regal al toamnei vâlcene, cu alai de oaspeţii aduşi de la Olăneşti, prin Măglaşi şi în antecamaera Vlădeştiului. Se scutur de sub pământul Stolinceniului, romanii Buridavei iar de la Ocne vin centuriomii cu acvila imperială spre câmpul Mihăeştiului.

Toamna este primul imperator care alege cărările unde să lase în urmă trena de frunze, dispre Buneşti la Stoneşti. Urcă apoi dealul Pietarilor, unde dezleagă cuvinte încrucişate, se învârte la Costeşti şi ia buzele fecioarelor din toamna1Bărbăteşti dându-le în dar ultimilor nobili de la Măldăreşti.

Iar de la Oteşani, solfegiul lui Dumitrescu ajunge în apele râului cu nume de neamţ spre Popeşti şi se mărită la Şirineasa. De peste dealuri, toamna cu bruma ei de la Otăsău şi Băbeni se arruncă lacom dincolo de Olt, măsurând roua rece a Budeştiului, muşcând din mărul roşu al Goleştiul şi stă la taifas cu Topologul la Milcoiu. La conacul lui Bălcescu scrie un pom şi îl poartă în plicuri închise la Galicea. Ultima strofă o compune la Stoileşti şi o pune pe muzică la Mihai acasă, la Drăgoeşti,

Toamna se îmbată de amor la Drăgăşani, dansează goală de frunze în culmea Orlştiului, se iubeşte nebun la Prundeni dar se leapădă de păcate la noul schit de la Scundu.

E linişte acum spre Pesceana, când toamna cu bagheta magică porneşte iarăşi izvorul încuiat de fosta vară.. Ţâşneşte apa spre Creţeni iar la Suteşti avem parte de primele boabe de porumb cu aur.

toamna3Se dănţuie la Măciuca, păsările crescute în păduri pun pene de scris pe aripi la Valea Mare iar grâul îl ninge toamna la Făureşti.  La Diculeşti, toamna merge desculţă la conacul din Bălceşti şi spune pe de rost doina ploii. De acolo spre Lăcusteni, regalul lui cotombrie face o piruetă cu faţa la Zătreni, printre biserci apuse. Sare pe deal la Tetoiu şi cântă privighetorilor din Roşiile.

De la Fârtăşeţi ia în coş merele de aur pe care le pune în prag la Lădeşti. Spre Lăpuşata se deschid cerurile albastre ale lunii albastre astfel ca sfinţii la Stăneşti să calce pe covorul cu frunze din Roeşti.

La Cernişoara, toamna se îndrăgosteşte de prinţul din poveste şi cară în spate legenda Stroeştiului. La Horezu peste Măgura, toamna e din pământ furat de la zei, aşa urcă cu oile spre Vaideeni ca să coboare cu ultimii fluturi spre agora Slătioarei

Toamna se învârte la Sineşti printre dealurile boireşti, dă flori timpurii alunilor de la Alunu, face bezele spre Grădiştea şi apoi merge pe drumul vechi spre capetele de jos ale judeţului frumos al lui Dumnezeu. Din Şuşani asculă greierii de lut ai Lungeştiului, asistă la ultima vecernie la Ştefăneşti şi se îmbarcă din nou pe o arcă de frunză, pe Olt,  la Voieceşti plecând spre alte zări.

După ce a a binecuvântat târâmul Vâlcii

Liviu POPESCU

Loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *