Tirolul României este la Vâlcea şi se numeşte Depresiunea Horezu

Nu, nu există exagerare, doar o diferenţă de altitudine, însă Vâlcea are Tirolul nostru, cel mai spectaculos ţinut alpin, unde muntele, tradiţia, dumnezeirea, arhitectura, castelele noastre sunt implicate în cea mai frumoasă pictură a facerii lumii.

Tirolul vâlcean se numeşte Depresiunea Horezu, adică laboratorul lumii, unde Zeii Pământeni dau viaţă lutului – oraşul Horezu şi constelaţia de localităţi mini-staţiuni, adevărate Grădini ale Maicii Domnului, cu lucrurile aşezate după rânduiala dintâi, unde fiecare are poveşti frumoase, unicate în lume, prin compozit.

Pietrari1Tirolul Românesc sau Tirolul Vâlcii cuprinde aici Horezu, Vaideeni, Tomşani, Bărbăteşti, Costeşti, Pietrari, Oteşani, Cernişoara, Slătioara, Stroeşti şi Măldăreşti. Cea mai frumoasă regiune a României, într-un vals montan care începe cu Munţii Căpăţânii şi se termină cu Subcarpaţii Vâlcii, trecând, pentru un ceas, culmea Măgurei.

Tirolul Vâlcii cuprinde Romaniul şi Ursu, Atlasul de Vâlcea, Munţii care bat la poarta raiului, râurile care sparg cazematele de stâncă, se luptă prin canioane – Cerna, Olteţul, Luncavăţul, Bistriţa, Otăsăul, Bistricioara, Luncavicioara. Este paradisul Alpilor Vâlcii, albul bărbosului Creator care a binecuvântat cea mai frumoasă zonă, declarată de francezi, în revistele lor, drept Destinaţie de Excelenţă.

Arhitectura brâncovenească a caselor minunate, începând de la Vârful Pietrari, casele cu foişor brâncovenesc, de pe fruntea cărora se vede culmea Vânturariţei, Otăsăul care curge molcom printre nucii bătrâni ce au nuca cât pumnul de mare. Casele adunate ca nişte mirese în jurul bisericilor de zid şi de lemn. Iar Pietrariul deschide scena unui spectacol grandios de munte, numit Tirolul românesc.

SlatioaraBărbăteştiul care curge de sub Pătrunsa divină, la poale de munte, sub fagii şi brazii domneşti, prăvale, peste liniştea iernii, nămeţii zăpezilor de sus în poezia de jos. Este localitatea unde România a născut conceptul mândrie naţională.

La Tomşani, casele au trecut subcarpaţii  ca să privească de sus, de pe culme, spectacolul munţilor, iar de la Foleşti se văd, dincolo, Oteşanii. Aici, în Tirolul României,  Mănăstirile au pus slovele pe hârtie şi au cântat natura în cel mai frumos imn. Pe mal de Bistriţă, în sunet de mocăniţă, pe urmele buştenilor, se merge sus, spre cheile Bistriţei, acolo unde au apărut bisericile rupestre. În canionul Reginei Maria.

Oteşanii cu bisericile fortificate şi cu trovanţii, cu solfegiul lui Dumitrescu, Cernişoara cu zânele nopţii şi cu acele case care, sufocate fiind de valea îngustă, şi-au ridicat acoperişurile până sus, spre cer, Stroeştii, unde merele privesc jumătate de zi la munte şi jumătate de zi la soare, Slătioara divină, unde bisericile sunt din deal în deal, unde casa Horezubrâncovenească, mestecenii – felinare ale nopţii de pădure şi Vaideeniul transilvan sunt tărâmuri ale Tirolului Românesc.

Este Ţara Horezului, este cel mai frumos tărâm de munte şi deal, un cerc cu proiecţia în sus. Un tărâm care a schimbat, de fapt, axialitatea cer şi pământ. Pământul s-a mutat sus, iar sfinţii au coborât printre oameni, pentru că numai ca sfânt se puteau crea minunile Tirolului Vâlcii.

Mihai IONESCU

Loading...

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *