Teiuș este satul imobiliar cel mai căutat din Bunești
În comuna Bunești s-au reluat lucrările la rețeaua de gaze naturale, practic executând extinderi laterale și urmând pregătiri pentru realizarea racordului cu rețeaua din Mihăești. Fiind mari șanse ca în acest an să fie pornit robinetul la această importantă utilitate, spune Viorel Radi.
Buneștiul are peste 2.600 de locuitori și este cu adevărat o comună metropolitană în adevăratul sens al cuvântului. Cu venituri rezonabile, care au crescut progresiv în ultimii trei ani. Fiind mari speranțe că odată cu rețeaua de gaze și axarea pe segmentul rezidential să întâlnim alte valori în anii următori.
”Acesta este aspectul care m-a determinat să încep această investitie în gaze. A fost un principal impediment în a merge mai departe pe zona economică. Orice agent economic mare dorește să aibă gaze. Restul utilităților au fost rezolvate, avem drumuri, apă, canalizare, există toate premisele pentru o dezvoltare, în schimb aceasta carență a gazelor a determinat un buget de venituri proprii nu așa cum ne-am dorit. Și nu în ultimul rând cei care dorescu să dezvolte case aici, vor gaze”, precizează primarul Viorel Radi.
Cea mai căutată zonă ”de relaxare” pentru case de vacanță este Teiuș. Este satul care a crescut în ceea ce privește numărul de case noi, de cabane, de locuințe de vară. Satul se află la o cotă înaltă, de unde oferă o panoramă atât spre munte cât și spre zona subcarpatică. Are o legătură directă cu stațiunea Ocnele Mari și este un sat complet înconjurat de păduri. Aici sunt majoritatea utilităților aduse. Și toate străzile sunt asfaltate, până la ultima casă, după cum afirmă Radi.
În anul 2026 La Bunești se va finaliza centrul de zi pentru copiii aflați în risc marginal, cu părinții separați, cu părinți plecați în afară, unde să aibă loc consiliere psihologică, spațiu unde să-și facă temele, să primească ajutor. Investiția se face din PNRR.
