Talciocul insalubru şi kitschurist de pe Transalpina va dispărea în sfârşit vara asta
Pentru noul sezon turistic, cei care vor tranzita DN 67C, Transalpina, nu vor mai vedea bazarul urât amenajat de la cota 2000, primăria Mălaia spunând că va amenaja un spaţiu comercial decent chiar în apropierea intersecţiei cu Strategica.
„Am avut mai multe sesizări cu privire la aspectul insalubru al bazarului de pe teritoriul comunei Mălaia, aflat pe Transalpina la cota 2000. Este o proprietate privată şi nu aveam cum să intervenim dar pentru a contrabalansa şi a nu avea în acest an o situaţie similară, vom amenaja noi un spaţiu pentru comercianţi. Un spaţiu cu toalete ecologice, cu loturi clare între comercianţi, cu o anumită repartizare ca să nu fie un amestec de prost gust şi evident cu preţuri rezonabile de chirie pentru comercianţi”, a precizat primarul din Mălaia, Gabriel Ţolea.
Până în prezent, pe Transalpina, la cota 2000, deasupra Urdelor Latoriţei, un gorjean care are teren aici a închiriat o zonă pentru comercianţi, rezultând un un bâlci cu aspect insalubru, un kitsch care strica toată zona.
Râmnicu Vâlcea Week a cerut autorităţilor să intervină pentru a stopa această formă de prost gust de a face comerţ pe una din cele mai frumoase şosele din România.
Primarul Ţolea a mai spus că pentru acest sezon se va concentra pentru un proiect care să asigure un acces mult mai bun spre Cascada Scoruş.
„Numărul turiştilor care vin să vadă cea mai înaltă cascadă din România a crescut foarte mult şi mai ales ne aşteptăm la un număr considerabil în următoarele minivacanţe de Paşte, de 1 mai”, spune Ţolea.
Liviu POPESCU
