Cea mai înaltă cascadă din România „merge” la Târgul de Turism al Olteniei

Una dintre cele mai înalte cascade din România, Cascada lui Ciucă din Mălaia, descoperită la sfârşitul anului trecut, va fi pentru prima dată promovată la un târg de turism, şi anume la Târgul de Turism al Olteniei, care urmează a avea loc la mijlocul lunii martie. Cascada lui Ciucă (sau a Scoruşului) are o înălţime de peste 100 de metri, […]

» Read more

Firijba, satul medieval care a oferit lumii un cercetător la NASA şi un jurnalist la Paris Match

Firijba, satul mic, ascuns de pădure, vechi de dinaintea lumii, cum i se mai spune. Un sat care  a apărut tocmai pentru a fi conservat românismul, un sat ce este ascuns de pădurea care desparte Popeştiul de Frânceşti şi unde greu se ajungea până în urmă cu câţiva ani. Doar pe potecă de cal. Un sat conservat de Dumnezeu, încă […]

» Read more

Drumul staţiunilor vâlcene – destinaţie turistică de excelenţă

„Drumul staţiunilor” este, de departe, cel mai lung traseu turistic din România, unul care există efectiv geografic pe hartă, dar care, dacă politicienii, primarii şi cei care vremelnic conduc Consiliul Judeţean ar sta la aceeaşi masă, ar putea deveni cel mai amplu proiect, unic poate în Europa prin varietatea de locuri, relief, monumente, climă şi balneologie, tradiţie şi cultură. Drumul […]

» Read more

Ungro-vlahii lui Buicanis din Loviştea şi renegatul principe Danis Niţos, faţă în faţă

Armatele marelui duce de Loviştea, vel Cristiansem Buicanis, descălecat de-al principelui ungro-vlah Iohannis, reuşise, în ultimele lupte cu armatele obosite şi dezbinate ale beiului Constatinos Radulescologlu, să ocupe cnezatele de sud ale Voiceştilor, luându-l aliat pe Vătaful din zonă, izbutise să smulgă suzeranitatea voivodatului mare al Fărtăţeştiului al vistiernicului Voicescu, avansase spre micul cnezat al Stoeneştiului şi izbândise să-l atragă […]

» Read more

Autostrada Nebuniei (Sibiu – Piteşti) va fi gata în 2021, 2023, 2033, 2044, 2055 DC

Un nou termen pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Compania de drumuri promite acum că va termina şoseaua de mare viteză în 2021, cu doi ani mai devreme faţă de termenul anunţat anterior. De proiectare se vor ocupa, în premieră, chiar specialiştii CNADNR. Termenul avansat nu este realist, consideră inginerii de drumuri. Studiul de fezabilitate trebuie să fie gata până la sfârșitul acestui […]

» Read more

Brezoi, orașul pe cale de a deveni stațiune

Brezoi, considerat deopotrivă capitală a Țării Loviștei, dar și a Țării Lotrului, se preconizează a fi unul din polii turistici ai județului Vâlcea, orașul începând demersurile pentru a deveni stațiune. Zona de nord a județului va fi zona cu cele mai multe pensiuni ridicate în următorii 3 ani, dat fiind exercițiul bugetar al Uniunii Europene care va asigura cofinanțări de […]

» Read more

Palatul Brâncovenesc Săltea din Muereasca a recăpătat strălucirea de acum 100 de ani

O veste cu adevărat nobilă vine dinspre Muereasca, acolo unde un conac, mai bine spus un mini-castel brâncovenesc, a fost salvat şi este astăzi o bijuterie în toată regula. O clădire impunătoare, de un alb ca de mireasă, Conacul Săltea a recăpătat strălucirea de acum 100 de ani. Muereasca, o comună atipică pentru Vâlcea, comoara morilor de apă, a meşterilor […]

» Read more

Hotel de 5 stele pe Valea Lotrului, pe malul Lacului Brădişor, la Mălaia

La Mălaia, dacă Dumnezeu ar fi ştiut că are o zi de odihnă pe săptămână, aici ar fi ales, cu siguranţă, să rămână. Pentru că nicăieri fagii nu valsează cu brazii cum o fac la Brădişor, nicăieri altundeva, decât prin apele limpezi ale Latoriţei, nu se văd măruntaiele pământului. La Mălaia, când intri, trebuie să închizi ochii şi să laşi […]

» Read more

Hanul Bogdan din Muzeul Satului a fost casa copilăriei primarului din Mălaia

Mălaia, povestea unei aşezări de munte unde Dumnezeu a ales să se odihnească în a opta zi. Da, aşa e,  Mălaia Vâlcii este, de departe, una din cele mai frumoase comune de munte, prezentă însă, cu o extensie de basm, de istorie, un petec de cultură, o viaţă de secol XIX, la Râmnicu Vâlcea. Cum? Simplu! La Muzeul Satului din […]

» Read more

Asfaltarea singurului drum național de pământ din România, speranța celor din Țara Loviștei

Ultimul drum de pământ din România, un drum considerat fantomă pentru că, deși apare pe GPS, el în realitate este doar o uliță desfundată, drumul Loviștei sau Drumul Național 7D, a intrat în atenția CNADNR, la sfârșitul anului trecut reluându-se studiile de fezabilitate. De altfel, odată cu topirea zăpezilor, mai multe echipe ale companiei care a câștigat licitația au început […]

» Read more

Cinematograful din Govora, locul preferat pentru campionatele de bridge din perioada interbelică, a intrat în reabilitare

Primul cinematograf din județul Vâlcea, construit la începutul secolului 20, în Băile Govora, după planurile arhitectei Virginia Haret, a intrat în reabilitare, pentru a redeveni astfel clădirea-simbol a stațiunii. „Puțină lume știe că aici s-au jucat cele mai multe campionate de bridge, Govora fiind, în perioada interbelică, o capitală a acestui sport. Govora,mai mult pe AGERPRES

» Read more

În Transalpina Ski Resort se vor construi în 2016 cel puţin 9 complexuri hoteliere

Transalpina Ski Resort, considerată deja de specialiștii în turism, dar și de autoritățile locale drept un „tigru al turismului de iarnă din România”, se va îmbogăți în acest an cu nu mai puțin de 9 complexuri hoteliere, pensiuni și moteluri; asta în timp, în condițiile în care doar în urmă cu trei ani, capacitatea de cazare în zonă era de […]

» Read more

Fabrica Vâlceana S.A. – De la cizmele Angelei Similea la clădirea hidoasă din centrul Râmnicului

După Combinatul pentru Prelucrarea Lemnului, o altă emblemă a municipiului Râmnicu Vâlcea a dispărut în uitare şi o clădire hidoasă rânjeşte la capul podului de cale ferată din oraş – Vâlceana. În anii ’50, Râmnicu Vâlcea nu avea industrie mai deloc, una de-asta mare, de anvergură, la Râureni nici nu se punea în discuţie ideea creării unei platforme economice.  Şi […]

» Read more

Apel al autorităților din Gușoeni pentru salvarea unei biserici de lemn și a conacului Urșianu

Primarul comunei Gușoeni, Nicolae Concioiu, cere ajutor pentru punerea în valoare a două monumente de patrimoniu, care se află în stare avansată de degradare, biserica de lemn din Butari și conacul Urșianu. „Biserica de lemn mai poate fi salvată, este una din cele mai vechi biserici de lemn din județ, ridicată în 1655 și care a reușit să reziste aici, […]

» Read more

„Șezătoarea din Țara Loviștei”, o tradiție reînviată, cu fonduri europene, în comuna Racovița din Vâlcea

„Șezătoarea din Țara Loviștei”, o tradiție veche a femeilor din nordul județului Vâlcea, va fi reînviată în comuna Racovița, printr-un proiect cu fonduri europene. De altfel, „șezătoarea” este o tradiție care datează de sute de ani, specifică soțiilor de păstori din această parte de țară și, de regulă, principala ocupație în cadrul acesteia era torsul lânii. „Dorim să reînviem o […]

» Read more

La Perişanii Vâlcii ar fi existat o cetate tracică, în zona Pripoare

O descoperire de senzaţie ar putea fi consemnată pe platoul Pripoare din comuna vâlceană Perişani, asta dacă arheologii, prin studii ulterioare, ar urma să confirme ceea ce ne-a  declarat în prima zi de februarie primarul Ion Sandu. „Platoul „Pripoare” se află la o altitudine de 900 – 1000 de metri şi are o poziţie strategică, adică se văd tot versantul […]

» Read more
1 67 68 69 70 71 80