Eu fac un pariu economic cu Vâlcea pentru anul 2024! Cine mai face cu mine?

Am privit recent o hartă economică a anului 2018 şi principalii indicatori pe judeţe. Inclusiv pe cei care vizau Vâlcea. Pornind de la aceste date, în optimismul meu debordant, am să fac o prinsoare. Vâlcea economică, aflată în prezent, ca nivel de PIB pe cap de locuitor, pe locul 14, va ajunge, în 2024, între primele 10 judeţe ale României. […]

» Read more

Vâlcea în 2017: PIB la 10,6 mld lei, Angajaţi 79.000, Șomaj 4,8%, Salariul mediu 1848 lei, Fonduri europene atrase peste 120 milioane euro

Anul 2017 pentru județul Vâlcea a fost unul pozitiv judecând după principalii indicatori economici furnizaţi estimativ, de ADR SV Oltenia, putând afirma că suntem pe un trend pozitiv, deşi salariul mediu net se află sub media naţională, cu 1848 de lei, salariatul vâlcean este încă după locul 30 la nivel naţional. PIB-ul judeţului Vâlcea crescut la 10,6 mld lei faţă […]

» Read more

Vâlcea a dominat Bursa de Valori Bucureşti – Boromir, Oltchim şi NEPI cele mai mari creşteri

Două companii vâlcene – Oltchim şi Boromir – dar şi gigantul NEPI care se intalează pe piaţa vâlceană au dominat marţi Bursa de Valori Bucureşti Acţiunile New Europe Property Investments (NEPI), Boromir şi Oltchim se remarcau marţi, la închiderea şedinţei de tranzacţionale, cu cele mai mari creşteri de pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Astfel, preţul acţiunilor […]

» Read more

Budeşti, cel mai mare nod economic şi rutier al judeţului Vâlcea

Următorii 5 ani vor pune pe harta economică a judeţului un nod, un bazin uriaş care poate genera locuri de muncă, tranzit de mărfuri, zeci de investiţii, atât industriale cât şi imobiliare, salarii competitive şi o remodelare a viitorului economic al Vâlcii. Totul depinde de mai mulţi factori, printre care, un management bun al localităţii dar şi avantajele dezvoltării infrastructurii. […]

» Read more

Două noi parcuri fotovoltaice în Vâlcea

Judeţul Vâlcea va avea în 2016 două noi parcuri fotovoltaice, unul în comuna Bujoreni, iar cel de-al doilea în oraşul Bălceşti, în parcul industrial, urmând să asigure astfel energia electrică şi pentru companiile care vor dezvolta aici investiţii, potrivit Agerpres. În schimb, în Bujoreni, localitatea limitrofă a municipiului Râmnicu Vâlcea unde s-au dezvoltat în ultimii ani trei cartiere rezidenţiale, edilul Alexandru […]

» Read more