Lacul Balota, lacul unde sunt ascunse comorile haiducilor

Este undeva la 1200 de metri altitudine, departe în inima Căpăţânilor. Lacul ielelor, al spiritelor,  un lac străveziu prin care se vede cerul. Lacul Balota. Vâlcea deţine o comoară de care puţină lume ştie şi prea puţin s-a scris. Lacul Balota, din comuna Vaideeni. La capătul cheilor Luncavăţului, în liniştea munţilor, se află ascuns lacul tăcut, lacul unde noaptea aleargă […]

» Read more

În staţiunea Ursu-Ursuleţul, la cota 1.600, 130 de loturi au fost deja concesionate

Ştirea zilei vine dinspre Vaideeni şi de această dată. Din cele 500 de loturi din staţiunea Ursu-Ursuleţul, 130 sunt concesionate. Astfel, staţiunea montană de la cota 1.600 prinde contur. „Cererea este foarte mare, lunar organizăm licitaţii, cred că în acest an toate loturile vor fi concesionate. În ceea ce priveşte curentul electric, demersurile le facem împreună cu Primăria Horezu, pentru […]

» Read more

A 91-a localitate a Vâlcii este Ursu-Ursuleţul, staţiune montană la 1.500 de metri

Vâlcea nu şi-a scris încă destinul prea frumos, pentru că, dincolo de ceea ce cunoaştem noi acum, mai sunt alte minuni pe cale să se întrupeze. Aici există munte în peste o treime de judeţ, adică Vâlcea şi-a luat rolul în serios, de a sprijini raiul cu umerii, dinspre Horezu până sus, la Câineni, lăsând uneori ca vârfurile de munte […]

» Read more

Vaideeni – o nouă insulă a arhipelagului turistic al Olteniei de sub Munte

Vaideeniul va deveni în curând o nouă stea în rândul localităţilor turistice ale Olteniei de sub munte.  Asta se va întâmpla odată cu finalizarea drumului judeţean care leagă Horezu de Gorj şi, de aici, la Novaci. Astfel, Vaideeniul se va transforma într-o nouă poveste de succes turistic, alături de Polovragi, Baia de Fier, Bumbeşti, Novaci şi Rânca. Dar Vaideeniul este […]

» Read more

Daniel Băluţă (primar Vaideeni): Dreptul la proprietate este garantat de Constituţia României

Având în vedere scrisoarea deschisă publicată în săptămânalul „Râmnicu Vâlcea Week” de pimarul comunei Voineasa, punct de vedere prin care dumnealui opina că administraţia locală din Vaideeni s-ar face vinovată de tergiversarea proiectului european „Adventure Park”, mă simt nevoit să fac câteva scurte precizări. Primăria Vaideeni deţine în zona Munţilor Bora – Petrimanu – Puru o suprafaţă de 299,4 hectare […]

» Read more

Învârtita Dorului la Vaideeni: Locul unde Ardealul de sub munte se întâlneşte cu Ardealul de peste munte

‘Ardealul de sub munte’, aşa este cunoscut arealul ce se întinde din Oltenia mehedinţeană până spre Prahova, sub poalele meridionalilor iar oamenii acestor locuri au fost numiţi iniţial de cei din vechiul regat ‘ungureni’, pentru că veniseră din Transilvania, ţinutul aflat sub stăpânire austro-ungară. Cine sunt de fapt ungurenii? Mai ales în judeţul Vâlcea. Aproape toate localităţile aflate în zona […]

» Read more

Vaideeni, între tradiție și modern

 Chiar dacă anul trecut, comuna Vaideeni a fost lovită de calamităţi şi a avut mari pierderi, administraţia locală are în desfăşurare nenumărate proiecte privind lucrări de reabilitare a infrastructurii şi nu numai. Strategia de dezvoltare a localității, adoptată de administrația locală, presupune dezvoltarea satului și punerea în valoare a tradiției rurale, deoarece Vaideeniul are o caracteristică aparte, are vechi și […]

» Read more
1 2