Peşterile din Vaideeni, galeriile care ajung până la Peştera lui Zamolxe

Un număr de 15 peşteri, cele mai multe cuprinse într-un areal relativ restrâns, urmează a fi cartografiate pe raza comunei Vaideeni. Acestea se află cu precădere în canionul Cernei, într-un defileu cu o verticalitate de peste 80 de metri. „Există aici peşteri total necunoscute, descoperite relativ recent. Pot spune că una dintre acestea, aflată în peretele abrupt al canionului, comunică, […]

» Read more

Cărare prin Munţii „Stâncoşi” ai Vâlcii – Cheile Sohodorului

Dacă putem da o definiţie a Munţilor Căpăţânii din Vâlcea, atunci, cu siguranţă, aceasta ar putea fi Munţii Stâncoşi ai României. Pentru că se aseamănă, prin canioane, stânci, trecători, peşteri, legende, exact fraţilor mai mari de peste ocean. Munţii Stâncoşi ai Vâlcii urcă până la peste 2000 de metri, au zeci de râuri care pleacă din creştetul lor pleşuv, care […]

» Read more