Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România (X)

Vom încheia azi serialul dedicat celui mai frumos judeţ al României, un judeţ care a fost înzestrat de Dumnezeu cu aboslut toate formele de relief, cu un potenţial compleşitor în toate aspectele economice şi care ar putea primi ca brand naţional mai multe definiţii. Iar pe baza acestui brand, vâlcenii dacă ar avea parte de un compozit de execelenţă al […]

» Read more

Bisericile Pârâienilor din Vâlcea, povestea uneia dintre cele mai puternice familii de boieri din Oltenia

Agerpres În Vâlcea de Vest, pe firul Oltețului, înspre Livezi, cum cobori dinspre Zătreni, istoria a așternut, în mod nedrept, vălul uitării peste faptele unui puternic neam boieresc din Oltenia, pe care hrisoavele îl consemnează în mai toate momentele trecutului istoric, încă de la întemeierea statului medieval românesc. De puternicul neam al boierilor Pârâieni se leagă fapte de arme, zidirea […]

» Read more

Biserica celor două turle din Copăceni refuză să se prăbuşească după 200 de ani…

Agerpres Judeţul Vâlcea a fost pe drept cuvânt definit de teologi şi istorici ai religiilor drept Athosul României, denumire pe care a primit-o în urma existenţei a nu mai puţin de 400 de monumente ecleziastice, începând cu Mănăstirea Cozia şi traversând ulterior seria de biserici domneşti sau boiereşti, schituri, troiţe, monumente creştine. Vâlcea este obârşia brâncovenescului, stilul de arhitectură care […]

» Read more

Cornet – ‘mănăstirea pe sub care trece trenul’, fostă ‘vamă’ a ortodoxismului din Ţara Românească

Agerpres Ţara Loviştei, considerată bazinul istoric al românismului, locul unde Basarab I a reuşit să consolideze primul stat feudal românesc, nu cunoaşte prea multe mănăstiri din piatră chiar dacă judeţul Vâlcea este reprezentativ pentru România având cele mai multe lăcaşe de cult de patrimoniu, existând nu mai puţin de 52 de schituri, mănăstiri, bolniţe, capele, troiţe. Asta poate şi datorită […]

» Read more

Crima de la schitul Iezer, o istorie tristă din Vâlcea

Agerpres Pelerinul care se abate pentru o clipă de la drumul ce urcă spre Schitul Iezer (Băile Olăneşti) şi coboară pe valea pârâului Cheia, găseşte o stâncă ascunsă, acoperită de muşchiul verde de pădure, care mai păstrează, pe suprafaţa ei, trei cruci săpate în piatră, amintind că acolo au fost îngropaţi cei trei sute de călugări ucişi de către jefuitorii […]

» Read more

Cozia – povestea mănăstirii rămase fără clopote

Agerpres Cozia, necropolă domnească, poate printre cele mai cunoscute şi vizitate mănăstiri din România, poartă cu ea unul dintre cele mai mari mistere, un mister foarte puţin cunoscut de miile de pelerini care, în drumul lor spre Sibiu, opresc preţ de câteva minute să se reculeagă la sfântul lăcaş, aşezat pe malul Oltului, la ieşirea din Călimăneşti. Ctitorie a domnitorului […]

» Read more