Şuşaniul promovează proiectul „Drumul Sudului”, artera care va uni Lungeştiul de Bălceşti

Şuşaniul a demarat un amplu proiect în infrastructură, un drum care va uni Lungeştiul de Bălceşti, localitatea unde este primar Gigi Staiu fiind un pivot pe această axă.

„Este cel mai important proiect de infrastructură pe această regiune, un drum care va scurta distanţa între Lungeşti, de fapt între drumul naţional al Corabiei, şi Bălceşti. Şuşaniul  devine un pivot aici şi sper că autorităţile judeţene vor înţelege importanţa acestui tronson de drum. Utilitatea lui este una economică şi socială, pentru că în acest tronson sunt legaţi nu mai puţin de 10.000 de locuitori”, a declarat Staiu.

Drumul sudului este unul preponderent agricol, având în vedere că majoritatea localităţilor au cooperaţii sau asociaţii agricole.

Astfel, drumul porneşte din Grădinari (Olt), traversează Lungeştiul, merge spre Şuşani şi apoi spre Diculeşti, punctul final urmând a fi oraşul Bălceşti. Drumul este o contrapondere a actualului DN67B şi scurtează cu 40 de km această distanţă.

La finele anului trecut a fost inaugurat drumul Cârlogani – Şuşani – Mădulari – Guşoieni, astfel că se poate spune că localitatea situată în sudul Vâlcii, cu peste 4000 de locuitori, a devenit deja un important pol al acestei regiuni. Judecând după amploarea investiţiilor din zonă, perspectivele se anunţă de bun augur pentru Şuşani.

Uite, aşa se dărâmă un mit! Un mit economic despre sudul Vâlcii.

Peste tot se spunea că, în timp ce nordul judeţului este bogat, având munte, zootehnie, turism, sudul judeţului, fiind mai oltenesc, se află la limita sărăciei.

Nu e aşa. Dimpotrivă, sudul judeţului Vâlcea devine unul din cele mai bogate ţinuturi, exact prin ramura care a fost cea mai ignorată – agricultura. În sudul Vâlcii, se practică, la scară mare, o agricultură modernă, mecanizată în sistem cooperatist.

Da, să nu vă mire, de la Lungeşti, Şuşani, Valea Mare, la Făureşti, Diculeşti, Bălceşti, avem de-a face cu un areal unde lucrează cele mai mari asociaţii agricole, unde terenul este arendat până la 90% şi unde ţăranii chiar o duc bine.

În aceste comune s-a terminat de mult cu sapa în spinare, cu pierdutul zilei în arşiţă, la prăşit, semănat etc.. Agricultura din această parte a judeţului a câştigat pariul economic, iar, din fericire, arenda se extinde.

Dacă până acum câţiva ani ţăranii erau extrem de reticenţi în a da pământul în arendă, există acum o cerere mult mai mare, pentru că exemplul celor care au avut curajul să ofere pământul la asociaţie i-a determinat şi pe alţii acum să dorească acest lucru.

Un drum al sudului se pregăteşte pentru a fi implementat, un drum care să lege agricol comunele Lungeşti – Şuşani – Valea Mare – Făureşti – Diculeşti – Bălceşti, oferind, astfel, zonei, din nou, faima de odinioară.

Astfel, mitul sudului sărac şi al nordului bogat la Vâlcea a căzut, agricultura devine locomotivă economică a acestei părţi de judeţ, readucând echilibrul per ansamblu în ponderea PIB pe Vâlcea.

Îi felicităm aici pe Gigi Staiu, Tibi Costea, Ion Ţârvuică, Costel Briceag, Sorin Crupăreanu, Ion Curelaru, edili care au înţeles că agricultura nu este un domeniu compromis şi au făcut chiar consiliere directă cu proprietarii de terenuri, în spiritul arendei şi al asociaţiilor cooperatiste.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *