Sunt un ultim romantic care crede in ziarul tipărit

In urma cu vreo zece ani am ajuns în treacăt in Agerola, un sat superb de munte, cocoțat deasupra Coastei Amalfi.

Era dimineață și am intrat tot grupul sa bem o cafea in centru, la singura cafevea deschisa. Acolo am luat și teapa cu acea cafea de „un dești” de am învățat că trebuie să ceri un „americano” ca să bei o cafea ca la noi la români.

Ce mi-a plăcut însă acolo. Toată lumea, mă refer la localnici, aveau ziare in mână. Celebrele lor „corriere”. Mari, unele lucioase, altele în clasica hârtie de ziar. Toți citeau. Desi  ne aflăm și atunci  în era internetului, unde știrile sunt la un click distanta.

Cafeneaua avea un stand de ziare. Și se cumparau.

Anii au trecut și apoi în fiecare oraș din Europa aia din vest am revăzut aceasta frumoasa poveste. Cu oameni care citesc ziarul pe hârtie.

Ulterior când cheltuielile au crescut deși a fost tentant să renunțăm la tipar, am zis nu. Împreună cu colega mea am decis că indiferent de cat de greu ar fi ziarul e născut pe tipar. Nu pe internet.  Credem în acest romantism al hârtiei. Al dimineții la cafea, in care frunzărești ziarul.

Pentru că ziarul pe hârtie a devenit o arta. Un parfum de epoca. Este precum cititul unei cărți seara înainte de somn, umblatul prin librarii, mersul la cinematograf, cumpărăturile de legume de la țărani.

Ziarul pe hârtie nu va dispărea. Este romantism curat, este poveste, este o tradiție veche de peste 300 de ani.

Cărțile au apărut acum 3000 de ani. Și nu au murit. Și nici nu vor muri. Chiar daca nu mai sunt un fenomen de masă (din păcate) cu cât culoarul este mai îngust, cu atât îi crește calitatea. Candva ziarul pe hârtie va costa ceva bani. Tocmai pentru că e rar și va oferi plăcere cititorului de a-l atinge.

Râmnicu Vâlcea Week rămâne și va trăi că un ziar tipărit. Chiar daca poate fi frunzărit și aici pe net.

Liviu Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *