Strategia Chimcomplex pe energie verde include reciclarea chimică a deseurilor, producția de hidrogen, investitii în parcuri fotovoltaice

Criza energetică va afecta pentru câteva luni performanţele financiare din întreaga industrie chimică europeană, însă impactul pe termen mediu va fi marginal, spune Adrian Dumitriu, directorul financiar al Chimcomplex Borzeşti (CHOB), cel mai mare exportator cu capital privat românesc din ţara noastră, ale cărui acţiuni se tranzacţionează în prezent pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Potrivit acestuia, de la finalul anului viitor va fi gata noua centrală de la Vâlcea şi astfel compania îşi va asigura independenţa energetică adăugând un nou avantaj competitiv.

„Suntem o companie cu o strategie consistentă pe termen lung, axată pe tranziţia la economia verde şi digitalizare. 2021 a fost pentru noi un an în care din perspectivă financiară am avut în vedere optimizarea surselor de capital, în condiţiile în care creditele contractate la achiziţia activelor Oltchim din 2018 afectau semnificativ, prin costurile financiare, profitul companiei. La începutul lunii octombrie ne-am refinantat şi în următoarele trimestre se va vedea impactul acestei măsuri”, spune Adrian Dumitriu. Acesta a mai detaliat strategia companiei pe viitor şi a precizat că trecerea efectivă pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti se va face în următoarele săptămâni.

 

”Chimcomplex se află într-o poziţie unică de a-şi construi „strategia verde”. Este o companie puternică din punct de vedere financiar, cu o tradiţie îndelungată în chimie şi o echipă interesată să găsească cele mai potrivite soluţii. Avem în pregătire o schemă foarte incitantă de „energie regenerabilă + materii prime reciclate + tehnologie cu zero poluare = produse verzi”. În acest moment lucrăm la detaliile tehnice şi economice, care vor fi prezentate ca parte a strategiei noastre părţilor interesate relevante din România şi UE. Majoritatea acestor proiecte sunt eligibile pentru finanţare europeană, deoarece vor avea ca rezultat creşterea eficienţei energetice, a capacităţii de producere a hidrogenului, investiţii în parcuri fotovoltaice şi reciclarea chimică a deşeurilor PET. În plus aşteptăm Fondul de Modernizare şi PNRR pentru a ne implementa strategia energetică, axată pe un mix de energie regenerabilă şi energie din cogenerare de mare eficientă cu emisii scăzute de CO2”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *