Stradă cu 4 benzi şi sens giratoriu în zona Primăriei Râmnicu Vâlcea

În următoarele două luni, toată zona din apropierea Primăriei Râmnicu Vâlcea va fi reamenajată, urmând a se realiza atât un sens giratoriu, cât şi o stradă cu 4 benzi.

Astfel, potrivit primarului Mircia Gutău, actuala stradă cu 2 benzi, Constantin Brâncoveanu, va fi lărgită pe tronsonul paralel cu Şcoala Take Ionescu la 4 benzi şi va avea dublu sens. În acest scop, este necesară demolarea a 2 clădiri (fosta grădiniţă Donca Simo şi un alt imobil care deja a fost demolat săptămâna trecută).

Două benzi vor fi folosite pentru parcare, rezolvându-se aglomeraţia produsă la orele de vârf, când vin părinţii să-şi ia copiii de la şcoală, iar la intersecţia cu Calea Lui Traian, sensul de mers va fi obligatoriu la dreapta pentru cei care urcă dinspre primărie.

Intersecţia străzii Constantin Brâncoveanu cu Strada General Praporgescu se va realiza printr-un sens giratoriu, altul decât cel trasat în prezent.

Mircia Gutău spune că, la sfârşitul lunii iunie, va începe demolarea grădiniţei Donca Simo, clădire lăsată în paragină de proprietar, primăria expropriindu-l la preţul zonei, potrivit legii exproprierilor pentru utilităţi publice.

Astfel se rezolvă situaţia ruinei din centrul oraşului, o clădire pe care proprietarul a preferat să o lase în ruină, deşi a fost somat în repetate rânduri să rezolve această stare de fapt.

În felul acesta, în această vară se poate spune că centrul municipiului Râmnicu Vâlcea va fi reabilitat, având în vedere că în luna iulie se preconizează a se finaliza şi lucrarea de reabilitare a scuarului Mircea cel Bătrân.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *