Stoileștiul începe să aibă potențial

Așezată în estul Vâlcii, retrasă, într-un cadru natural mirific, înconjurată de dealuri, păduri, cu 15 sate împraștiate, cu peste 200 de kilometri de drumuri, cu 12 biserici, 4 școli, 3 dispensare,  Stoileștiul pare o așezare de poveste, de liniște, unde natura își urmează cursul nederanjată, decât de ciripitul păsărilor, de zumzetul vietăților care, acum, la început de primăvară, renasc și-și reiau obiceiurile.

Cu o populație de peste 4000 de locuitori, Stoileștiul, chiar dacă nu este tranzitat, începe să aibă potențial, iar acest lucru este vizibil datorită interesului administrației publice locale care prevede măsuri menite să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale locuitorilor și să ridice standardul calitativ al vieții.

Cu o grijă deosebită pentru comunitatea sa, Florin Ionescu, primarul comunei, are mai multe proiecte de investiții pe care le-a implementat, poiecte ce privesc modernizarea infrastructurii rutiere, iar în cursul acestui an, mai multe sectoare de drumuri din cele 15 sate ale comunei vor fi modernizate. De asemenea, unitățile școlare sunt foarte importante și de aceea, în cadrul unui proiect deja finanțat, școala și grădinița din satul Urși  vor fi modernizate și se va construi o extindere care prevede un spațiu destinat servirii mesei. ”Noi deja le acordăm copiilor din toate școlile o masă caldă, am găsit sponsori și avem un contract cu o firmă de catering care, la prânz, aduce meniuri pentru copii. Se va face o consolidare a imobilului școlii, pentru că au apărut fisuri în pereți și se deplaseză zidurile, tencuieli, grupuri sanitare, tâmplarie, acoperiș, mobilier școlar și vom înființa și un cabinet medical”, a precizat primarul Florin Ionescu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *