Silviu Iliescu: Modernizarea DJ 676 este cea mai importantă lucrarea din zona de mijloc a Vâlcii

Cel mai lung drum judeţean din Vâlcea este drumul care leagă Oltenia de Sud şi anume oraşul boierilor Otetelişeni, Bălceştiul, de drumul Olteniei de sub Munte,

Astfel, ” Subcarpatica”, un drum care străbate Valea Şasei, Valea Olteţului, Valea Cernei, trece prin pădurile străvechiului lac getic, acolo unde au fost descoperite cele mai vechi oseminte umane din Europa, la Bugiuleşti.

Este un drum care trece prin inima tradiţiilor Vâlcii, la Roşiile şi apoi urca Lăpuşata celor 7 văi şi 7 sate, drum care trece prin Ţara Mărului, la Copăceni şi a Prunului la Stroeşti, drum care trece prin cea mai frumoasă margine de judeţ, prin regina Slătioarei şi se încheie la transilvanul Vaideeni, drumul tematic al celor trei trepte de relief este azi în lucru.

Totodată acestea este ruta de legătură cu Râmnicu Vâlcea a localităţilor din zona de sud vest a judeţului – Roşiile, Tetoiu, Grădiştea, Livezi, Zătreni, Lacuşteni şi oraşul Bălceşti.

”Numai că drumul era complet degradat în ultimii ani, exact în zona pădurii care desparte comunele Roşiile de comuna noastră Lăpuşata. Erau atâtea petece şi cârpeli încât cu mai mult de viteza a 2-a maxim a 3-a nu se putea rula, fără a risca să-ţi strici maşina”, spune primarul Silviu Iliescu. 

Din cauza acestui drum nu puteai admira zona de altfel superbă a trecătoarei. Culoarul Lăpuşata – Roşiile, drum plin de păduri încărcate de legendă, cu lacuri ascunse, ţinut de haiducie, cerbi şi căprioare este cel mai frumos segment al Subcarpaticii (DJ 676)

Exact traversarea acestei păduri, utilizată de toate maşinile aflate în tranzit a fost solicitată de toţi edilii din zonă să între între priorităţile Consiliului Judeţean în programul de reparaţii.

  Acest drum a devenit astfel prioritar pentru Consiliul Județean,  având în vedere tranzitul spre nord şi sud în judeţ, numai că trebuiau identificate resursele financiare. Acestea au fost fondurile europene.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *