Școala din Zătreni, prima din țară, unde toți elevii au primit tablete performante

Profesor de meserie, primarul din localitatea Zătreni, Constantin Lițoiu este aproape de elevii din comună, gândindu-se la viitorul acestora, astfel că, datorită acestuia, cei 380 de elevi au câte o tabletă performantă.

Printr-un program european, primarul Lițoiu a accesat fonduri și a achiziționat 380 de tablete pe care le-a dăruit acestora cu două zile înainte de terminarea școlii, respectiv cu ocazia serbării de sfârșit de an. Astfel, începând de la preșcolari și până la elevii de gimnaziu, fiecare deține câte o tabletă, adaptată cu programe specifice vârstei.

Începând de acum, fiecare elev va putea naviga pe internet, obținându-și informațiile necesare, iar prin acest mod facil, cultura generală a multor elevi va fi mult mai vastă.

Felicităm primarul pentru acțiunea sa, cu atât mai mult cu cât, este prima școală din mediul rural din România, unde toți elevii dețin tablete.

Claudia POPA

2 comments

  • madalin

    Meritul pentru acest lucru este pe departe al primarului sau la altcineva din staful primarului. Lauda de sine nu a miroait niciodata a bine. La acest proiect ceo de la primarie nu au ajutat nici macar la descarcat…..doar propaganda electorala marca PNL

  • Vorbe

    Ma gandesc ca cel care a scris acest articol stie cate ceva… dar de fapt habar nu are ca de fapt Litoiu nu a predat niciodata in invatamant , el fiind un fost economist din vechiul C.A.P., un fost sef de ferma , nu a avut o ora cu predare nici ca suplinitor.
    Ce copii norocosi sunt cei din Zatreni , au tableta dar merg prin noroi si facpipi in fundul curtii ..ce mai conteaza , au tableta,……………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *