Runcu, probabil cea mai frumoasă comună din zona metropolitană a Râmnicului
La un sfert de oră de mers cu maşina de Râmnicu Vâlcea, există un loc cu atâta linişte şi cu atâta parfum, cum este comuna Runcu.
Runcu sau Râmnicul de Sus, cum era cunoscut acum peste 100 de ani este cel mai frumos cartier de judeţ, pentru că dacă nu era Runcu, Vâlcea ar fi cu un pic mai puţin frumoasă. Comuna aşezată pe cel mai înalt deal al judeţului, întinsă pe culmi precum satele moţilor, devine treptat cel mai select areal de locuit pentru cei care nu doresc oraşul dar sunt dependenţi de el.
Nici nu vreau să-mi imaginez cum sunt nopţile la Runcu, cum arată munţii pe înserat, cum se văd luminile Râmnicului, de acolo de sus. I-am invidiat pe cei de acolo de când mă ştiu şi nu am înţeles nici până azi de ce Runcu a fost ocolit, de ce nimeni nu a descoperit poate cea mai frumoasă localitate metropolitană din Vâlcea.
Este platoul care stă imediat sub cer şi este locul care ar trăi doar prin cartiere rezidenţiale, cu case cochete, cu multă natură de jur împrejur, cu străzi asfaltate, cu pomi de toate naţiile, un adevărat Eden, unde am putea trăi.
Este o comoară, recent descoperită, această insulă într-o mare de păduri, într-un ceaslov al dascălilor de demult, o robă cerească, una care, aşa cum spus, pune noaptea stelele deasupra Râmnicului. Este zona rezidenţială unde se pot ridica acele case de vacanţă, într-o linişte deplină, dar care te apropie mai repede de nemurire.
”Si este comuna aflată la doar 10 minute de ndoul de autostradă Tigveni al Autostrăzii Sibiu – Pitești, asta dacă va exista vreun proiect comun Vâlcea-Argeș de reabilutare a legăturii. Atunci ar fi o explozie demografică în zonă”, spune primarul Vasile Stoica.
