România între populismul agresiv şi vulgar al elitelor şi populismul naţionalist, conservator şi ignorant. Nu avem centru!

Ne apropiem de prima dintre următoarele 4 campanii electorale, extrem de toxice şi, poate, cele mai murdare din istoria postdecembristă, similare, probabil, ca limbaj, celor interbelice.

Campanii în care se vor confrunta două tabere extrem de violente doctrinar. Una din ele, cea de la care avem pretenţii, din păcate, de vara trecută încoace, se remarcă printr-un calapod de vulgarităţi şi limbaj suburban, demn de golănismele de stadion.

Vorbim de tabăra opoziţiei (în care includem şi schimbul de replici Şora – CT Popescu, cu anatemizarea, până la suprimarea totală, a unor posturi TV), de suburbanul Muie PSD, de o pleiadă de invective. Este suficient doar să priveşti o pagină a unor susţinători USR sau Cioloş şi înveţi pornografia verbală de revistă; de la mame, bunici, neamuri, linşajul este ceva curent şi te simţi de parcă ai intrat în cel mai insalubru bordel, cu saloon la parter, unde zboară sudălmi şi sticle de bere de Cărtureşti. Cam asta este zona susţinătorilor europenişti, cei care o pun pe Codruţa D’Arc pe steag şi Ciuma Roşie în vârful baionetei. O categorie care se revendică civică, una care deţine adevărul absolut, nu acceptă formularea „Dubito ergo Cogito”, care merge pe slogan şi pe o formă fără fond, în sensul că, dacă e de Bruxelles şi din Vest, e obligatoriu bună. Restul lumii e format doar din proşti, plătiţi, analfabeţi.

Este paradoxal, pentru că eu aveam preconcepţia că respectiva categorie este una şcolită, cu argumentul la purtător, destul de pudică în ale exprimării, care crede în libertăţi, şi nu în coerciţii.

În fine, asta este categoria USR, Demos, Plus şi, parţial, o parte radicală din PNL, vezi cazul Turcan, o femeie care a coborât limbajul politic din parlament la nivelul suburban.

De cealalată parte nu avem violenţa de mai sus, dar avem şi aici o patimă şi o furie iraţională împotriva a tot ce înseamnă străin – Soroş, Multinaţionale… Avem parte de un protocronism dogmatic, fundamentat pe faptul că vorbim de o categorie care nu prea a ieşit din perimetrul nativ. Se merge până spre un extremism anti-european, dar pe nucleu, se marşează, aşa cum am spus, pe o ură direcţionată către Bruxelles; e marxismul pe stil nou, un fel de iobăgie mândră, care se luptă mitologic cu o hidră soroşistă, care vrea să ne răpească iţarii şi căluşarii, care ne consideră colonie africană, considerându-ne robi pe plantaţie. Este tot un fanatism, alimentat de sfera PSD, ALDE şi alţi ciudaţi ai sorţii, gen Dragomir. Se construieşte imaginea unui popor ce este victimă a unui stat paralel, ascuns, a unui Bildenberg care decide viitorul plozilor şi care vrea să ni-i anuleze pe Mircea Vodă, Ştefan sau Mihai. Multinaţionalele sunt nişte balauri, asta în contextul în care tot românaşul verde cumpără, din Kaufland sau Lidle, şi d-ale gurii, şi plasma în zilele de reduceri.

Avem, aşadar, două blocuri de susţinători, care nu au nicio legătură cu realitatea, cu zona de centru, două blocuri care au găsit motivele ipocrit clamate ale luptei pentru justiţie Vs Soros, stăpânul din umbră. Dar ce e mai sinistru este că avem de-a face cu 2 forme de populism. Pentru că şi cel din prima zonă, cel al pseudo-elitelor, este tot un populism, strâns sub steagul „Muii”, aşa cum este şi cel strâns în jurul lui „Soros, Enemy of the nation”.

Între ele este un vid. Normalul nu există, dacă faci un pas spre religie, devii automat un primitiv, un retrograd, un pesedist mediocru; dacă faci un pas spre Paris, eşti, cu siguranţă, vândut intereselor străine.

Dacă lauzi o investiţie străină la tine în târg, deja eşti un duşman al autohtonilor, dacă spui ceva de Kovesi, îţi iei o Muie pe Internet cât familia ta de mare.

Cu acest antagonism vom duce nu una, ci 4 campanii electorale şi, din păcate, nu văd nimic pe zona centrală, în zona unde am putea să ne punem votul. Rămâne să identificaţi cel „mai normal” partid dintre toate, cel care prezintă cele mai mici excese de limbaj şi injurii, cel care pare cel mai puţin toxic dintre anomaliile prezente. Eu l-am găsit. Dar nu vi-l voi spune, pentru că fiecare, zic eu, este responsabil pentru „Dubito Ergo Cogito”.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *