România este țara cu cea mai scăzută imunitate la prostie de aceea în Schengen vom intra pe rând, unul câte unul

Sunt convins că în toate statele lumii și prin toate popoarele există indivizi care să creada în tuneluri acvatice, piramide energetice sau alte ”născociri” de tipul Babei Vanga sau Nostradamus. Dar procentele variază de la țară la țară, de la educație la educație. Noncoformismul nu este un pas înainte (am văzut niște tineri care aruncau cu supă pe tabloul lui Van Gogh) precum nici conservatorismul nu este chiar atât de retrograd. Dar contează foarte mult gradul de imunizare, gradul și capacitatea de a evolua. Pentru asta este nevoie însă de ceva. De acceptarea realității. A firescului, a te purta și în casă și pe stradă și în societate și în discursuri la fel.

Aici este hiba României. Și a românului. O moștenire a ipocriziei istorice și a unei religiozități similiare cu superstitia care a dat naștere în timp la malformații sociale, propunând mai multe aspecte vizibile – perversitate, prostia, minciuna și conspirația. Când cele 4 se unesc totul devine obositor. Iar din păcate la români procentul este unul foarte mare.

Dacă privim harta societății, exact acolo unde este cea mai mare sărăcie, acolo și cele 4 atribute sunt cele mai imperative în coordonata socială. Sărăcia este un produs al individului, nu al țării. Un individ este sărac pentru că vrea el. Pentru că în loc să privească lucrurile ca atare și să-și caute soluția îndemânării, să afle la ce este bun, fuge spre divinitate, caută să analizeze cu pizmă veniturile vecinilor de pe stradă, minte asupra propriei persoane și evident găsește vinovați pentru nereușitele lui în tot felul de terți – guvern, ocultă, dușmani istorici.

Sincer, nu am întâlnit oameni inteligenți, decenți săraci. Sărăcia este dorința individului de a nu schimba nimic din statul și din educația sa. Lipsa progresului, lipsa căutării, lispa responsabilității, îl scoate din culpă. Un sărac preferă să meargă mai degrabă la niște moaște de sfinți, la o nuntă la Măciuca decât să se caute pe sine și să își ofere soluții. Ciudat, sărăcia poate fi anulată mâine. Dar asta funcție de o pură interogație. Oare ce este asta? Oare e adevărat? Oare eu aș putea face asta? Omul sărac nu are interogații, nu își pune întrebări. El așteaptă să vină informația spre el, fără să o caute. Orice lucru care are nevoie de o minimă analiză, de îndoială, este refuzată.

Chiar și românul care pleacă la muncă în străinătate, el nu înțelege sistemul de acolo. Nu mă refer la cei care au o casă, masă și familia adusă în occident. Mă refer la românul care caută în Anglia, în Germania sau chiar și în Spania, sistemul de valori de acasă. El caută satul lui prăpădit, ipocrit, își caută vecinii pe care ii are în sat. Caută același sistem familiar de acasă. Să meargă fără bilet, să fenteze patronul, șeful de echipă, să mai tragă o dușcă, să acosteze femei, prin fluierat. Să facă o combinație. Și când sistemul din afară îl taxează, el urăște acest sistem.

Și țăranul luat de comuniști din Dobosloveni la bloc în anii 70, venea cu cocoșul, capra și găinile în balcon. Până prin anii 90, gospodinele își cultivau pătrunjel pe balcon și tăiau porcul în spatele blocului.

Azi avem același grad de analfabetism social. Numai că are un upgrade. Cine a fost prost în anii 80 are șanse mari să perpetueze genetic urmașiilor săi prostia. Dacă nu cumva undeva se oprea șirul, când copilul sau nepotul și-a pus întrebări. Dacă e bine sau nu, ce văzuse în familie.

Gradul de prostie, corupție, minciună al unei societăți se transmite, chiar dacă tehnologia oferă aspirator care se deplasează singur prin casă. El va curăța ccovorul persan. De aceea adevărurile simple ale societății occidentale sunt greu de rumegat. România are 47% din populația activă cu salarii de sub 3.500 de lei. Deci de la buza sărăciei de sus până jos în cavernă. De aceea avem cea mai scăzută la prostie.

Șansele sunt reduse pentru a gândi o terapie de șoc, pentru că școală cu actorii ei provine din același sistem. Singura șansă este ca un tânăr din zona săracă să-și pună întrebări și să aibă îndoieli, pentru a ieși din rând.

Cineva spunea în 2007, că românii se vor integra în Uniunea Europeană, unul câte unul, pe rând. Atunci am râs, acum sunt serios.

Liviu POPESCU