Riviera de nord a Vâlcii are un nume: Dăești
Marginea Oltului frumos are un nume, un nume care coboara ca un taior alb de iarnă de sus de pe culme spre râul regal.
Dăeştiul este o rivieră de soi domnesc, un triptic iniţial care te duce spre Munţii Coziei, un baldachin regal care pleacă de la Fedeleşoi, urcă pe culmi şi coboară fix în paradisul montan al celui mai frumos judeţ nobil al României.
Este o magie, un pastel acum, în vară apoi spre toamnă, o toamnă care la Dăeşti a aranjat din nou brazii, mestecenii, i-a umplut de înţelepciune şi i-a invitat într-o autentică şi impresionantă colecţie de picturi. Oltul de sus, de la pensiuni se vede ca un râu al antichităţii, un râu al legendelor centuriomilor romani, un râu care ştie, simte şi pulsează din nări aburul de început de septembrie frumos.
Aici, fenomenul migrației dinspre oraș este unul puternic, populația rezidentă a crescut, odată cu ritmul utilităților care asigură calitatea vieții.
Comuna dispune de o rețea de apă în toate satele, aproape 90 de procente iar rețeaua de canalizare are peste 75% beneficiari. Drumurile sunt asfaltate în toate satele, rămânând mici ulițe pe care primarul George Popolan spune că le va reabilita.
Toate unitățile medicale sunt moderne, există asistență sanitară, sunt două școli autorizate și care funcționează, sălile de clasă sunt moderizate.
La fel se poate spune de spre viața culturală, aici căminele culturale au fost complet reabilitate. Și Dăeștiul are o viață sportivă, o echipă de fotbal de top, o bază sportivă impecabilă.
Iar în curând va fi pusă în funcțiune și rețeaua de gaze.
În ultimii ani, sunt câteva sute de familii care au ales să aibă reședința în Dăești, să lucreze de acasă, din comună, având o rețea de internet care permite această facilitate, rețelele de telefonie au acoperire în toate satele.
Mai mult în Dăești este un germene de turism, funcționând trei-patru pensiuni și se lucrează la un parc de aventură.
