Regele Mihai a câştigat zdrobitor alegerile morale din România

Într-o Românie care a parcurs cel mai lung drum de la Meritocraţie la Mediocraţie în doar 28 de ani, românii aleargă acum cu disperare după un simbol. Zecile de mii de români care au mers, în aceste zile, la catafalcul fostului rege al României arată mult mai multe decât se vede.

Sunt convins că jumătate dintre aceştia nu au nicio legătură cu monarhia, dar au altceva… Sunt ajunşi la fundul sacului cu repere morale şi nu le rămâne decât agăţarea de simbolul onest al demnităţii, al bunului-simţ, al unor calităţi şi principii de care s-a ales praful în ultimii ani.

România este azi într-o groapă de potenţial, fără lideri frumoşi, fără bunătate, închisă într-un peisaj al urii, al isteriei naţionale, într-un conclav soios, într-un labirint de procese şi conflicte fratricide (fraţi care se judecă pentru pământ, vecini care se urăsc, invidii, frustrări, lideri politici mitocani etc.), de parcă o Cutie a Pandorei s-a revărsat peste acest teritoriu.

România produce pe bandă rulantă forme fără fond în toate domeniile: elevi cu diplome, dar fără şcoală, doctoranzi cu titluri, dar fără studii originale, manageri fără competenţe, familii ipocrite, preoţi fără har, case zugrăvite numai pe exterior, cărţi doar cu coperţi frumoase…

Trăim într-un dezastru al lipsei de încredere, al sperjurului. Un Babilon mental şi sufletesc, care a fost păstorit de liderii politici care au patronat ţara asta după 1947 încoace.

Pe acest fundal trebuie înţeles pelerinajul impresionant care se desfăşoară în aceste zile la catafalcul lui Mihai. Nu pentru regele însuşi, ci dintr-o foame, o căutare aprigă a supravieţuirii şi a ieşirii din mlaştina în care am ajuns prin speculă, prin lăutărie, prin mârlănie, prin mitocănie.

Ce va însemna acest fenomen? Va da el roade? Mihai este ultimul simbol de care ne agăţăm, un terapeut care să ne scoată din angoasele unui barbarism sufletesc. Vom reuşi să căutăm în noi frumosul? Să ne aşezăm pe un trend ascendent, care să producă în noi o revoluţie mentală, astfel încât, în 2020, să nu mai apară pe piaţă picior de clasă politică actuală, asta pe care o avem noi acum? Sau măcar să se schimbe din temelii modul lor de existenţă şi de comunicare?

Nu ştiu, rezultatele se vor vedea în timp. Dacă seminţele speranţei au fost plantate cum trebuie şi dacă vor găsi teren de germinare în sufletul nostru, după 2020 nu vor mai exista Dragnea, Băsescu, Orban, Chichirău, Nicolae, Nicolicea, Orbani, Cioloşi etc.

Ci cu totul altceva… Nici săritori de ocazie prin pieţe, nici politicieni grobieni în parlament. Oare? Oare va reuşi Mihai să elimine acest teren politic de politicieni de mâna a 2-a şi a 3-a?

Liviu POPESCU

Loading...

One comment

  • Ada

    Cum sa avem speranta cand vedem cu ochii nostri ce fac neromanii care au prins puterea dupa 89?Te ro g sa te uiti ce face madam Tudor care construieste pe terenul bisericii catolice Sf. Anton de Padova.Dosarul de retrocedare este la ANRPsi ea ii da zor cu constructia.Poate poti sa raspunzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *