Recomandat RV Week: „Brexit” – sau cum „somnul R(n)aţiunii naşte monştrii”

Nu este un film artistic dar este un film care îţi lasă un gust amar la final. Care spune că „nu te culca pe ideea că toţi oamenii umblă cu raţiunea la vedere”, dimpotrivă, somnul raţiunii naşte monştrii.

Este exact succesul unei manipulări care se propagă pe toate canalele şi care ştie să zgândere patimi, frustrări, făcând din ele idealuri de viaţă.  Cu toată istoria cerebrală a Marii Britanii, un imperiu care a extins occidentalismul până la marginile lumii, în prezent, britanicii sunt exact ca orice altă naţiune, vulnerabilă la discursul mediocru, ieftin, mediocru (Boris, Nigel, Aron, Dom)

Englezii de rând pun botul şi ei la tâmpenii cu „70 milioane de turci vor invada UK” şi ajung să decidă Fenomenalul Exit.

3 milioane de alegători sunt smulşi din nepăsare şi trimişi la vot, majoritatea către Utopie, printr-o psiho -cibernetică, de excepţie.

Facebook-ul este cel mai mare instrument de manipulare, este acel spaţiu public extrem de periculos prin rostogolirea urii, a patimii, a nervozităţii, a agresivităţii (un parlamentar este asasinat) în timpul campaniei. Prin modul, dă-i flămândului de necunoaştere, un vinovat de serviciu, pentru eşecul lui personal, în niciun caz nu-i explica greşelile lui.

De partea astălaltă, ne confruntăm cu stilul greoi al Establishmentului, discursul fad, cu argumente care chiar dacă sunt corecte, nimeni nu le ascultă, neadaptarea clasei politice la masele nervoase şi autosuficiente. De fapt vorbim de două tabere – Autosuficienţa Establishmentului şi Aroganţa Elitelor  Vs. Autosuficienţa Maselor şi Superficialitatea Gândirii Sintetice, culminând prin agresivitate. Proiecţia învinşilor globalizării sunt Vestele Galbene din Franţa.

Numai că în Anglia au câştigat runda prin vot.

Brexit: The Uncivil War (2018). Regia: Toby Haynes; scenariul: James Graham; imaginea: Danny Cohen; muzica: Daniel Pemberton; cu: Benedict Cumberbatch, Rory Kinnear, John Heffernan, Boris Johnson.

Liviu POPESCU