Râul Olteţ va fi deviat pe aproximativ 1 km, din cauza haldei de la Alunu a cărei alunecare nu se mai opreşte
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA
CANCELARIE PREFECT
COMUNICAT DE PRESĂ
Astăzi, 07 iunie 2017, domnul Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, a convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situții de Urgență Vâlcea, la ora 14:00, în sala nr. 2 a Instituției Prefectului-Județul Vâlcea, unde a avut loc și o videoconferință la care a participat domnul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Tema ședinței a reprezentat-o situația actuală a alunecării de teren din localitatea Alunu, măsurile de protecție a gospodăriilor populației aflate pe direcția nfrontului de alunecare, a drumului județean DJ 605 C, Berbești-Alunu-Alimpești-Limită județul Gotj, a liniilor de energie electrică și a albiei râului Olteț.
Materialele au fost prezentate de către specialiști din cadrul comisiei interministeriale de la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și de către domnul colonel Ionel Nuță, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Vâlcea.
În urma dezbaterii în ședință a punctelor prezente pe ordinea de zi, s-au aprobat toate proiectele de hotărâre privind problematica menționată, anume:
– aprobarea suspendării lucrărilor de intervenţie pe halda de steril din comuna Alunu, precum şi retragerea utilajelor şi a personalului deservent pe amplasamente sigure, în condițiile înregistrării unor precipitații torențiale așa cum sunt prognozate pentru perioada 7-9 iunie 2017, reluarea lucrărilor de intervenţie pe halda de steril şi de transport a materialului alunecat se va realiza atunci când condiţiile meteo o vor permite, la decizia şi după consultarea persoanelor decidente stabilite.
– aprobarea evacuării, ca măsură de protecție civilă, pe niveluri de urgenţă și etape de evacuare respectiv: Nivelul I de urgenţă pentru familia Avram Pantelimon, în două etape evacuare, respectiv etapa I, persoanele din componenţa familiei, etapa II, animalele şi bunurile din gospodărie; Nivelul II de urgenţă pentru familia Mânzatu Ion, cu cele două etape de evacuare și Nivelul III de urgenţă pentru familia Diţă Pătru, tot cu cele doua etape de evacuare. Decizia de evacuare se va emite de către primarul localităţii Alunu, la propunerea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Alunu, după consultarea comandantului acţiunii.
– Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea solicită Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Alunu întocmirea unei liste cu deţinătorii terenurilor pe care urmează a se executa devierea cursului de apă Olteţ, soluţie tehnică propusă de specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Olt.
– Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea propune Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Alunu să analizeze posibilitatea întocmirii, de către o persoană specializată, a unor rapoarte de evaluare a gospodăriilor ce au fost evacuate din zona afectată.
– Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea solicită convocarea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în vederea identificării unor măsuri şi acţiuni de sprijin pentru gestionarea situaţiei produse de alunecarea haldei de steril din comuna Alunu, pct. Gropile, prin soluţiile indicate în cadrul dezbaterilor, respectiv devierea albiei râului Olteţ pe o lungime de 750 ml, soluţie propusă de specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Olt, efectuarea unor lucrări de protecţie a platformei drumului judeţean DJ 605 C Berbeşti – Alunu – Alimpeşti – Limită jud. Gorj şi a podului existent la km 7+133, continuarea lucrărilor de intervenţie pe halda de steril, de transport a materialului alunecat şi de amplasare a unor casete din beton în albia râului Olteţ, în scopul curgerii materialului alunecat peste albie, soluţie propusă de Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit (ICSITPML) Craiova şi susţinută de operatorul minier și analiza în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a oportunităţii de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru titularii gospodăriilor evacuate din zona afectată.

Azi a fost la radio emisiunea cu alunecarea de la Alunu, unde toată lumea din zona bineinteles ca nu si dl director cumpanasoiu a vorbit pe tacute.primarul se face ca nu stie de unde a pornit alunecarea adica chiar de unde se depunea pamantul de miniera – cetateanul avram(angajat la miniera cu fiul sau si de frica lui cumpanasoiu) iar nu stie nimic si are deja 2 case demolate – cei de la organele de la bucuresti nu stiu nimic nu au informati.Singur, dl director cumpanasoiu a vorbit concret si a esplicat foarte bine ca nu e miniera de vina ca are acte si aprobari- la unele se lucreaza si acum de zor sa iese bine la parchet cand va fi chemat.zice ca nu s-a mpus pamant acolo din 2008 sa fie intrebati ooamenii care lucreaya in cariera de cand se depune.Nu a spus niciunul cum sa pus pamant de sus peste padurea de salcimi unde nu era nicio crapatura cum sa pus asa de mult pamint pana a impins la vale padurea de salcimi.nu spun ca sa pus pamant direct in lac ul de sub padure. – o sa zica adeverul la parchet.Lasa sa minta ca sunt poze facute la terenuri – acum aranjeaza hartile sa fie ca ei.Doamne cum ii mai rabda pamintul – stia mai bine ce e la Alunu doanma de la buicuresti, tragem nadejde in parchet sa vina mai repede sa nu ascunda toate urmele si sa faca alte hirtii ca sa se acopere domnii de la cet – miniera.Bine a zis Domul Prefect dar poate ca nu se vor gasi vinovati decit de pe timpul lui ceausescu – astia de acum sunt ca sfintii din calendar.toti cetatenii afecati sint angajati la miniera si le e frica de cumpanasoiu sa spuna adevearul si vor spune doar la parchet – vom avea grija dsi de birocratii care smeceheresc acum hirtiile sa aciopere vinovatii – ii bagam la compliici sa naiba grije.Se cred tari si ne sparie ca nu vor pati nimic ca a venit Borza la alunecare si a zis sa nu fie clintit nimeni din berbesti dar cu primarul nu a vorbit domul borza care asprijina debabndada din berbesti.asteptam sa vie parchetul sa ne intrebe pe fiecare sa spuniem separat adeverul.