Râmnicu Vâlcea a învins Caracalul! Este oraşul în care străzile şi parcările se schimbă zilnic

În municipul Râmnicu Vâlcea, se întâmplă mai multe minuni decât în Caracal. Cea mai mare minune ţine de trafic. Ar putea să fie trecută la rubrica „Ştiaţi că…?”

Da, ştiaţi că În Râmnicu Vâlcea, în fiecare zi se schimbă arterele de circulaţie?

Mai exact, pe unde mergeai înainte cu o zi, azi nu mai este valabil. Pentru că a apărut un nou şantier, aşa că trebuie să ai un spririt rapid de adaptabilitate şi când ajungi în faţa băieţilor care sapă, trebuie urgent să te orientezi în minte, să ai harta virtuală a oraşului şi imediat să găseşti soluţia.

Nu de alta, dar în spatele tău se formează o coloană imensă care priveşte şi ea ca orbetele sau ca curca în crăci, la micul şi gingaşul buldozeraş care sapă exact acolo unde săpase în urmă cu o lună, apoi astupase, apoi iar săpase, din nou astupase.

Asta se întâmplă dimineaţa, când mergi la job, pentru că seara apare altă dandana. Pe drumul pe care ai venit ai toate şansele să nu te porţi întoarce, pentru că peste zi, a apărut şi acolo, un nou şantier.

Scupi în sân, şi speri că poate şanterul de ieri s-o fi încheiat şi încerci o revenire. La fel şi cu parcările, păi parcarea pe care o ştiai de o viaţă, cu care ai trăit, ai iubit-o pentru spaţiul ei îngust, cu borduri înalte în care ţi-ai f***t, de nu ştiu câte ori bara din faţă, dar care te lăsa să-ţi aşezi maşina, nu mai e!

Da, a dispărut, s-au pus benzi galbene care îţi arată clar, că iubita ta, a fost răpită şi tu eşti obligat să cauţi alta.

Este un oraş minunat. Râmnicu Vâlcea devine un labirint zi de zi, ca în revistele pentru copii, unde ştiţi, la un capăt era şoricelul iar la celălalt era caşcavalul. Iar tu trebuia să găseşti din prima drumul.

Exerciţiu de admiraţie cum ar fi exclamat Cioran sau pe culmile disperării. M-am gândit sincer să mă înscriu la cercetaşi, deja ştiu patru variante de drum ca să ajung din Ostroveni în centru, dar nu alea clasice, alea clasice sunt şantier, ştiu acum mersul prin spatele blocurilor, manevre printre câini şi pisici, printre babe care-şi duc gunoiul. Mă descurc. Râmnicul meu este astfel cel mai inteligent oraş din România care îşi schimbă zilnic arterele de circulaţie şi parcările

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *