Proiectul de extinderea apă și canalizare în Olanu va fi finalizat în 2026
În comuna Olanu, urmează să fie finalizată în acest an, o primă etapă din extinderea rețelei de apă și canalizare. Însă primarul Răzvan Popa are și alte proiecte pe această temă.
”Pregătim documentația prin care să extindem rețeaua în toată localitatea. O vom depune la AfM. Ideea este că o rețea de tratare a apelor uzate, rețeaua de canalizare trebuie să fie una care să acopere toată comuna, fiind de fapt un semn al civilizației. Momentan, proiectul aflat în execuție a ajuns la 60% și cu siguranță în acest an va fi finalizat”, spune Răzvan Popa.
În prvința altor investiții publice în comuna Olanu, primarul spune că așteaptă cifrele noului buget pe 2026 pentru a stabili un set de priorități în localitate: drumuri, reparații instituții publice, cofinanțări de proiecte.
Si sediul primăriei Olanu urmează să fie reabilitată energetic, printr-un proiect european, afirmă primarul Răzvan Popa.
”Depunem documentația pentru reabilitare energetică a primăriei. Tot ce implică pompă de căldură, panouri fotovoltaice, izolatie, acoperiș, tot ce însemană reducerea costurilor. Economie la bugetul local. De fapt aceasta este strategia noastră pentru perioada următoare, de a investi în tehnologie verde și de a reduce costurile și de a putea foloso fondurile locale pentru alte oinvestiții”, precizează Răzvan Popa.
În Olanu urmează să fie amenajat un parc fotovoltaic pentru compensare a consumului de curent electric în instituțiile publice.
