Proiecte de vacanţă – Pelerin în Vâlcea

Despre istoria Vâlcii se pot scrie manuscrise, despre potenţialul turistic al „judeţului lui Farcaş”, se pot edita enciclopedii.  A fi un degustător al Olteniei de sub munte înseamnă să ai harul de a simţi sincretismul pe care Oltul îl lasă de la nord la sud, de când se coboară de după Turnul Roşu ardelenesc şi împarte ca un rege străvechi Carpaţii Meridionali în două oştiri – Făgăraşii şi Parângii.
Acolo, în nordul de judeţ sunt de-o parte şi de alta a Oltului doi străjeri, două masive cu 2000 de metri de istorie – Suru şi Ştefleşti – doi munţi înalţi care au ştiut de-a lungul istoriei să apere românismul. Au fost alături de atâţia domnitori feudali din zonă în a nu permite coborârea mai jos de Ardeal a „pohtelor imperiale”. Pentru că altfel Vâlcea, nu ar mai fi fost leagănul de cult al ortodoxismului românesc – peste 98 de lăcaşe bisericeşti se întind de-a lungul şi de-a latul acestui judeţ supravegheat de dumnezeire şi hrănit de apele Oltului.
Ţara Loviştei, „niciodată nu o să întâlneşti vreun om de-al locului care să spună – sunt oltean – va spune mereu eu sunt loviştean”, precizează Robert Schell, primarul Brezoiului, capitala acestei regiuni montane. Ţara Loviştei este prima mare depresiune pe care o lasă Oltul liberă de chinga munţilor. Este de altfel „începutul statalităţii româneşti”.
Valcea1În Ţara Loviştei Oltul pare că se cuminţeşte şi lasă omul să îşi aşeze vatra de sat. Chiar dacă pentru a străbate aşezările montane, eşti nevoit să cutreieri Valea Boii, acolo unde o să întâlneşti lovişteanul, nu ai cum să regreţi faptul că ai preferat să înnoptezi la el acasă.
Satele de ciobani, Boişoara, Câineni, Perişani, Malaia, Titeşti au ceva aparte. Sunt acolo amestecaţi români, saşi, maghiari, mulţi pelerini din Ardealul încrâncenat de istorie. Dar nimeni nu îi mai disociază pe unii de alţii, la începuturi li se spunea ungureni sau nemţeni, dar atât, a mai rămas doar numele. Sunt sate cu case mari, cu gard ardelenesc, cu vorba moale dar apăsată. „Oamenii mei nu vorbesc mult cum sunt oltenii, dar ce spun ei este scurt şi la obiect”, spune Ion Sandu primarul din Perişani.  „Sunt pe Vâlcea, prin Bucureşti, politicieni şi oameni de afaceri, păi noi aici aveam ARO, când alţii stăteau la rând să îşi cumpere o amărâtă de Dacie.
Influenţa transilvană este peste tot, în portul lor tradiţional alb şi negru, în cântecele păstoreşti, în obiceiul cositului. „Nu cred că poate fi ceva mai frumos pentru un pelerin în Ţara Loviştei, să te aşezi în curtea bisericii de la noi din comună şi să te uiţi la Olt la munţii Coziei de mieazănoapte, la Suru mai sus” – spune Sonia Iliescu, primarul comunei Racoviţa. Sunt meşteri în sculptura lemnului. Moş Tăcutu le-a făcut porţi la jumătate din sat, chiar şi „poarta de la cimitir unde ne vom găsi toţi câte o odaie”, spune hâtru bătrânul care abia mai vede, dar simte lemnul.
Valcea2  Lumea de aici aşteaptă de mai bine de 20 de ani impactul economic ce îl va aduce cu sine Autostrada. Atât de des vehiculat, vorbit, analizat, proiectat dar… nimic realizat din Culoarul 4. S-au schimbat guvernări, miniştrii la transporturi au venit şi au promis. Aceste comune întinse la poale de munte vor putea intra într-un malaxor economic şi mai ales turistic atunci când vor fi riverane culoarului 4 de transport.
Ţara Loviştei se închide la Gura Lotrului, locul unde albia râului o întâlneşte pe cea a Oltului.
Lotru, adică hoţ ori haiduc este numele râului care vine de la apus, de la marginea vestică Vâlcii, de acolo, de unde judeţul stă de vorbă pe la colţuri cu Hunedoara şi cu Alba. Până la întâlnirea cu Oltul, aşează una dintre cele mai frumoase „Elveţii de România”. O singură dată, trebuie să mergi la Vidra, cea mai înaltă staţiune de munte românească, şi ai să vrei să revii de fiecare dată. Lacul, păzit cu străşnicie de brad şi molid, este sursa de energie electrică pentru cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interne ale României. „S-au mutat munţii, s-a muncit aici cum tare mi-e teamă că nu va mai face la noi în ţară cât de curând”, spune I. Şahinian, primul director al Hidroelectrica Vâlcea, şi îşi ridică bastonul, şi pleacă cu zâmbetul său boem.
Valcea3 Un labirint de conducte de peste 6 metri în diametru adună apele versanţilor din Parâng, iar din lacul Vidra le trimit la hidrocentrala Ciunget – monument de inginerie românească. Ca o paranteză, cele mai multe amenajări hidroelectrice sunt în judeţul Vâlcea, se pot edita adevărate dizertaţii, tratate şi studii despre ce a însemnat regularizarea râului Olt şi Lotru. „Ce timpuri erau atunci, stăteai în sălbăticie aici, erai la peste 30 de kilometri de orice aşezare omenească, încât dacă vedeai un om pe drum te duceai să stai cu el de vorbă, aşa de pustnic lucrai”, spune nea Viorel, pensionar acum, pe vremuri angajatul unei firme de construcţii care a ridicat barajul Vidra.
Acum, la Vidra se lucrează la zona de agrement Puru pârtie de schi. Una dintre cele mai frumoase staţiuni de iarnă din România. Nu de alta, dar drumul până la Puru porneşte din Valea Oltului, urcă pe Lotru, prin Brezoi, Săliştea, Malaia, Vioneasa, toate aceste localităţi excelând în programe de turism, în pensiuni cu pachete turistice deosebite. Lacul de la Brădişor şi barajul în arc, lacul de la Malaia, Valea Măceşului, Păscoaia şi, nu în ultimul rând, Lotru plin de păstrăvi au atâtea poveşti de spus, despre mina de aur, despre cum au ajuns italienii şi au întemeiat o aşezare – Brezoiul.
Vâlcea montană este prima parte a unei poveşti despre care afli, aşa cum preoţii de la biserica din Proieni îţi vor spune, cum s-a cununat Mihai Viteazu aici, Perişaniul îţi va aduce toate datele despre locul Posadei lui Matei Basarab, cataractele Lotrului te vor ademeni întocmai ielelor să te aşezi preţ de un ceas la umbră de cetină.
Cascada Lotrişor, Lacul de la Turnu, viaductul lung de aproape 1 kilometru, îţi va „vorbi” de şoseaua scufundată. Nu poţi să nu te opreşti în chiliile săpate în munte la mănăstirea Turnu, după ce ai traversat povestea Vâlcii de Nord.
Dar de la Gura Lotrului începe fantasticul joc al defileului Oltului, locul în care Făgăraşii se hârjonesc cu Parângii, aici se apropie, aici se depărtează. Omul a trebuit să sape în stâncă un culoar de acces şi, acolo unde nu au mai putut, a făcut viaducte. Este poate unicat în România să te aşezi pe viaductul Cârligul mic şi să priveşti munţii în splendoarea lor. Toamna au şal arămiu, iarna sunt nişte bătrâni grizonaţi, primăvara nişte domnişoare fragede şi zburdalnice, iar vara adevărate doamne cu parfum chochet şi cu senzualitate de o decenţă prea râvnită.
Povestea Vâlcii de Nord se opreşte la Valea Poştei, unde există schitul Turneanu, pe malul lacului Turnu. Aici pe vremuri se schimbau caii de la diligenţe, atunci când plecai spre Ardeal. Lacul Turnu când este scăzut permite turistului să vadă stânca retezată – masa lui Traian – locul în care împăratul roman a luat masa în lungul drum de „a forma un popor”. Pe Valea Oltului, în defileu, mai vorbesc legendele, dacii ar fi îmbrăcat toţi brazii în veştmânte, păcălindu-i pe „legionari” şi întinzându-le acestora înaintarea spre Sarmisegetuza.
Valcea5Cozia, este ultimul vârf din munţii Făgăraşiilor care mărginesc Vâlcea de Nord. De aici, Oltul iese din munţi şi îşi continuă drumul său către Dunăre prin Subcarpaţii Meridionali.
Căciulata, barajul de la Turnu, mănăstirea Cozia îi primesc pe cei care vin dinspre Sibiul ardelean şi au cutreierat Valea Oltului. Aici romanii au avut prima fortificaţie – Arutela când au pornit spre Sarmisegetuza lui Decebal. Pe malul stâng al Oltului, turiştii pot distinge cum arăta o cetate romană din anul 104.
Despre staţiunea Căciulata s-au scris multe şi tot nu se poate spune că s-ar fi epuizat totul.
Apele minerale, sulful, mănăstirea Cozia, peisajul de un pitoresc aparte. Din orice unghi ai privi, vârful Cozia este deplinul suveran.
Centrala Turnu, este cea mai mare hidrocentrală de pe râul Olt, a fost inaugurată în 1984, are ă cădere de peste 35 de metri şi prin arhitectonica pe care o dezvoltă se poată spune că face parte deja dintre obiectivele turistice ale zonei.
Mănăstirea Cozia este cea mai veche din România, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, singurul voievod român care a înfruntat şi învins în coordonarea directă a unei lupte un sultan – Baiazid Ilderim, la Rovine 1384. Este scăldată de valurile Oltului. În incinta sfintei mănăstiri construită în stil bizantin, se află mormântul marelui voievod Mircea şi al mamei lui Mihai Viteazu. De pe malul stâng pe firul pârâului Păuşa un drum forestier te poartă spre mănăstirea Stânişoara. Acest lăcaş aşezat într-o căldare de munte, beneficiază de un peisaj de basm, deasupra cascadă şi din spatele ei, poteca ce îl duce pe turistul temerar spre vârful Cozia.
Călimăneştiul, oraşul ce continuă armonois casele de vacanţă ale Căciulatei posedă cea mai mare insulă a râului Olt – Ostrov – unde se află biserica monument cu acelaşi nume şi parcul municipal. Insula veche nu mai există, dar din fericire, autorităţile din vremea comunistă au luat decizia atunci când s-a construit hidrocentrala Călimăneşti să refacă zona, cu riscul unei operaţiuni foarte dificile – ridicarea bisericii cu 7 metri. Insula are aspect de arcă, şi este un loc de linişte şi recreere în mijlocul Oltului. Lacul, – iarăşi un vis – va fi unul navigabil. Deja există în proiect ambarcaţiuni care vor face croaziere din Călimăneşti spre Căciulata.
Pavilionul, sau hotelul central, din acest oraş, vechi de peste o sută de ani, nu şi-a pierdut farmecul antebelic. Parcul, foişorul, izvoarele minerale, au rămas ca o insulă de vechi dar  de mult bun gust într-un oraş cu o dinamică aparte.
„Şi nu trebuie uitată aleea izvoarelor, care atunci când va fi gata această alee din poveste, cu lampadare vechi şi cu podeţe, care va traversa pădurea dintre Călimăneşti şi Căciulata îi va face pe mulţi să se îndrăgostească definitiv de zonă”.
Oltul îşi continuă drumul prin Vâlcea de mijloc spre Râmnic, trecând prin comuna Bujoreni şi aşteptându-şi întâlnirea cu afluentul său elegant – râul Olăneşti.
Până acolo, comuna ascunsă parcă de Dumnezeu într-o oază de paradis, Muerească, îl duce pe cel care a ales să fie pelerin în Vâlcea de Mijloc, la sfânta mănăstire Frăsinei. Aici un blestem al primului episcop al Râmnicului, Calinic, a „îndepărtat orice parte femeiască de sfânta biserică”. Femeile nu au voie să treacă hotarul mănăstirii. Nu există semnal telefonic, călugării trăiesc izolaţi de lume, legenda spune că aici se fac şi exorcizări.
Părăsind misterele din pădurea de foioase ale Frăsineiului, pelerinul ajunge la reşedinţa de judeţ, Râmnicu Vâlcea, oraş voievodal, întemeiat de Mircea cel Bătrân, „oraş al domniei mele” – municipiu încadrat radial de cele trei mari staţiuni aflate toate la 20 kilometri distanţă – Călimăneşti – Căciulata, Băile Olăneşti şi Băile Govora, iar doar la 4 km, staţiunea sării – oraşul Ocnele Mari.
Olăneştiul, oraş staţiune, aflat pe drumul care porneşte din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea spre vest, are ca patrimoniu cele mai multe izvoare minerale medicale, în număr de 25, care sunt recomandate pentru diverse boli. Oraşul se află în aceste momente în plină reconstrucţie, aleea izvoarelor, parcul central toate finanţate pe bani europeni. Este considerat perla staţiunilor vâlcene, aici se află biserica lui Horea din Albac, iar nenumărate hoteluri şi pensiuni fie sunt în faza de construcţie, fie în stadiul de proiect. Are vizitatori tot timpul anului. Râul care îl străbate frumos amenajat a dezvoltat imaginaţia multor investitori şi, astfel, au apărut localuri peste albia acestuia. Coloritul de primăvară şi toamnă, aerul proaspăt, rusticitatea clădirilor vechi adună turişti din toate colţurile ţării. Izvorul 24 din Olăneşti are acoperiş în formă de şa, ca şi gara din Predeal, o figură arhitectonică foarte greu de realizat.
Govora, „Sighişoara sudului”, capitală a bridge-ului în perioada interbelică nu a avut în primii 20 de ani o strategie din păcate bine pusă la punct de dezvoltare, deşi este regiunea cu cei mai buni aerosoli din Europa. Este recomandată bolnavilor cu astm şi în general bolnavilor cu afecţiuni respiratorii. Păstrează cele mai multe clădiri vechi de patrimoniu din judeţ, are unele din cele mai vechi hoteluri, aici „până în război, protipendada organiza petreceri de sărbători. Primele maşini decapotabile, din România pe străzile Govorei şi-au făcut apariţia”, spune primarul localităţii, Mihai Mateescu.
Din păcate, proiectele reuşite din staţiunea nu au adus mulţi turişti la Govora.
Ocnele Mari, oraş situat la 4 kilometri de Râmnic este cel mai vechi centru minier salin din Ţara Românească. Oraş vechi, fostă închisoare de-a lungul secolelor, are cea mai concentrată apă sărată din Europa.
Din nefericire micul orăşel s-a confruntat în ultimii zece ani cu multe probleme cauzate de prăbuşirile de teren din zona fostelor mine de sare. Acum Ocnele Mari prin proiectele pe care primăria le-a elaborat, îşi doreşte să iasă la lumină.
Apropierea de Râmnicu Vâlcea, un oraş aflat în plină expansiune economică va da acestor sateliţi urbani exact traiectul şi viitorul european de care au nevoie.
Pelerinul mai poate întârzia câteva zile în municipiul Râmnicu Vâlcea, declarat în 1999 primul oraş din România în dezvoltare europeană, iar după mulţi specialişti ca fiind cel mai curat oraş din ţară….Va urma

Loading...

2 comments

  • BARBU VIV

    Domnule, esti un extraordinar narator, poate si orator. Pentru Fii acestor meleaguri, care s-au rupt de radacini de multa vreme, dai o emotie pana la lacrimi. Mi-am retrait copilaria citind si imi dau seama ca sufletele noastre n-au plecat niciodata din Tara Mama. Exceptional, felicitari, asa sentimente n-am mai trait de multa vreme.
    O seara frumoasa si salutari din insorita Insula Minoica a Greciei, Creta-Heraklion.
    Cu prietenie, Vivi Barbu
    Heraklion-Creta.

  • Citind aceste articole ne face pe toti valcenii sa fim si mai mandri de locurile natale. Felicitari!
    Cu respect,
    Cistravel Srl

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *