Proiecte de asfaltare în comuna Stoileşti, prin Fondul Naţional de Investiţii

Comuna Stoileşti are o reţea de peste 200 de km de drumuri, fiind cea mai întinsă localitate din estul judeţului Vâlcea.

Comuna necolectivizată, care are o dispunere a satelor destul de întinsă, Stoileşti se confruntă aşadar cu o infrastructură destul de întinsă iar administraţia caută resurse pentru a rezilva treptat această problemă.

Administraţia Ionescu efectiv a luat de la zero localitatea şi a depus proiecte pe toate axele fie europene, fie guvernamentale, astfel încât să poată rezolva această situaţie.

”Am depus un proeict privește 15 kilometri de asfaltat în nouă sate. Suntem eligibili şi aşteptăm acum să semnăm finanţarea. Avem doar 20% asfalt pe drumuri și  trebuie să continuăm etapizat modernizarea drumurilor. Din bugetul local, astfel de investiții nu sunt posibile, astfel că, fondurile guvernamentale sunt singura soluție. M-am axat pe infrastructura rutieră, deoarece aceasta este prioritară şi sunt convins că vom beneficia de sprijinul Consiliului Judeţean şi al Guvernului pentru această investiţie prin Fondul de Investiţii şi Dezvoltare. Vorbim de uliţe săteşti, oamenii pierzându-şi complet speranţa că acestea vor cunoaşte vreodată” a precizat primarul Florin Ionescu.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *