Printre puținele școli noi care se contruiesc în România, una va fi la Copăceni

În comuna Copăceni a județului Vâlcea  se construiește ceva. Și nu orice lucru ci o școală nouă.  Vorbim despre o școală construită de la zero, cu toate echipamentele și dotările unei școli europene.

”Vorbim de o clădire cu două etaje, cu săli moderne de clasă,  săli pentru Grupa „0” și  laboratoare complet mobilate și echipate. Plus la etajul doi o sală de sport cu toate dotările și aparatură performantă. Sălile de clasă vor fi dotate cu dulăpioare, pupitre cu scaune, table interactive, table magnetice, flipchart-uri, etc. Laboratorul de informatică și laboratorul de științe vor toată infrastructura educațională necesară. Birourile, cancelaria, biblioteca, depozitările și oficiul și acestea vor fi mobilate și dotate corespunzător. Sala de ședințe care va fi utilizată și ca spațiu de protocol va fi mobilată, dotată cu aparatură multi media și sistem de sonorizare. Unitatea va dispune de un cabinet medical amplasat la parterul imobilului, mobilat și dotat în concordanță cu legislația in vigoare. În exterior vom avea loc de joacă pentru copii, alee auto pietruită, platforme betonate, alei pietonale și spații verzi”, spune primarul Tironel Tîmpărescu.

Comună fostă minieră reușește să adune venituri proprii undeva la 997 mii lei  și are o populație de aproximativ 2.500 de locuitori, așezată pe cursul superior al Cernei, în vecinătatea Depresiunii Horezu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *