Prin PNI, primarul Dumbravă dorește să introducă rețeaua de canalizare în Boroșești
Primăria Sutești are mai multe proiecte prin care edilul Alin Dumbravă consideră că poate oferi comunei perspective de dezvoltare. Fapt care ara atrage și investitori privați în zonă care să creeze o minindustrie.
”Vedem că în Drăgășani, zonele industriale se extind pe toate direcțiile și noi fiind o comună aflată în imediata vecinătate a celui de-al doilea municipiu al Vâlcii, considerăm că putem să capitalizăm această oportunitate. Însă investitorii vin dacă avem și ce oferi la nivel de utilități și forță de muncă”, spune Alin Dumbravă.
Astfel la ultima ședință de Consiliul Local, au fost obținute voturile pentru proiectele care au fost depuse pe Programul Național de Investiții, Anghel Saligny.
Acestea sunt rețeaua de canalizare în satul Boroșești. Realizarea de poduri, podețe, rigole și trotuare pe strada principală, pe o lungime de 2X3,5 km. Dar și poduri, rigole și reabilitare a străzile Sfântu Ion și Strada Morii.
O veste bună pentru iubitorii sportului, este că prin vot unanim stadionul comunul a revenit în patrimoniul Primăriei. Acesta fiind un prim pas pentru reînființarea pe viitor a echipei de fotbal a localității.
Și nu în ultimul rând, pentru curățarea zonelor publice riverane drumurilor din comună, Primăria a achiziționat un braț tocător cu o lungime de 4 matri care poate curăța iarba până la limita proprietăților.
AP
