Primele efecte ale închiderii CIECH Soda: Minerii de la Ocnele Mari şi Bistriţa vor avea salarii mai mici cu 10%

Câteva zeci de angajați de la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea au refuzat, în această dimineață, să intre la lucru. Angajaţii protestează astfel după ce conducerea i-a anunţat că începând cu luna februarie salariile vor fi reduse cu 10 la sută.

Potrivit conducerii exploatării de sare Râmnicu Vâlcea, veniturile societăţii au scăzut în 2020 din cauza lipsei comenzilor.

Directorul Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea, Cristian Miu, spune că luna trecută societatea a vândut doar 6 mii tone de sare, faţă de 70 de mii de tone câte au fost vândute în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit lui Miu, pentru că societatea nu mai are bani, aproximativ o sută de angajaţi vor fi disponibilizaţi, iar, începând cu luna februarie, programul de lucru va fi redus la patru zile pe săptămână.

547 de persoane lucrează acum la exploatarea minieră a sării Râmnicu Vâlcea. Potrivit liderilor de sindicat, în această dimineață oamenii au fost chemaţi la discuţii.

Dumitru Jianu, liderul Sindicatului „Salroca”, a declarat că singura soluţie pentru rezolvarea problemelor ar fi ca fabrica de sodă Cieh Soda să se redeschidă şi ca afară să ningă pentru a putea vinde sare.

„Toţi angajaţii sunt afectaţi. Două sectoare sunt afectate din cauza lipsei comenzilor sării, soluţiei şi calcarului şi salina din cauza lipsei de desfacere la sare gemă. Nu a nins şi nu au fost consumate stocurile de sare. Principalul cumpărător este CNAIR. În acest moment, avem o discuţie cu oamenii să le explicăm situaţia. (…) Singura soluţie pentru sucursală în viitorul apropiat, în afară de problema temperaturilor de afară, ar fi repornirea Cieh Soda România care este închisă de anul trecut din septembrie. Nu livrăm decât la terţi şi Chimcomplex”, a declarat Dumitru Jianu.

Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea este sucursală a Societăţii Naţionale a Sării şi se află în subordinea Ministerului Economiei. (Mediafax)

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *