Primăria Lădeşti mulţumeşte CNAIR pentru investiţile în reabilitarea DN 65C

Deşi CNAIR avea în program în judeţul Vâlcea, reabilitarea DN 67B, programul a fost extins şi la DN 65C, drum care leagă Horezu de Craiova. Acest drum nu mai fusese reabilitat din anii 80 şi era în fază avansată de degradare

Astfel, după ce anul trecut, au fost executate lucrări de consolidare în Pasul Cotoşmanu, pentru repararea DN 65C, luna trecută, s-au turnat covoare asfaltice în Bălceşti, Fârtăţeşti şi Lădeşti.

Primarul Ion Lixandru spune că este surprins în mod plăcut de faptul că CNAIR a luat decizia de a face ample lucrări de reabilitare a drumului naţional care traversează localitatea de la nord la sud.

„Acest drum nu cred că fusese reabilitat de 30 de ani şi deja era pe multe porţiuni degradat. Faptul că CNAIR a luat decizia de a-l reabilita nu poate decât să ne bucure şi sperăm că la final lucrările vor arăta foarte bine. Infrastructura este una care ştim cu toţii că aduce invesţii. Era păcat spunem noi, ca drumurile comunale care au fost o prioritate pentru noi să se lege de un drum naţional degradat”, spune Lixandru.

Localitatea Lădeşti este una din cele mai mari din centrul judeţului şi care este destul de tranzitată, pe aici asigurându-se transportul de mărfuri şi persoane spre Râmnicu Vâlcea, Horezu, Craiova.

În afara infrastructurii rutiere, Primăria Lădeşti are ca obiectiv de investiţi introducerea gazele naturale, utilitate solicitată de locuitori dar şi de investitorii care ar dori să deschidă afaceri în zonă.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *