Primăria din Câineni se reabilitează
De ani de zile interiorul sediului primăriei din comuna Câineni nu a mai fost reabilitat. Iar o primărie este cartea de vizită a unei comune, astfel că, după ce interiorul sediului primăriei a fost reabilitat și modernizat, primarul Ion Nicolae a decis că și exteriorul trebuie reabilitat. ”Trebuia să facem un pic de curățenie, interioarele nu au mai fost văruite de ani de zile, se instalase igrasia, iar pardoselile erau foarte vechi. Am făcut economii la bugetul local și am hotărât să reabilităm și modernizăm primăria. Avem proiecte depuse și pentru obținerea finanțării reabilitării și modenizării căminelor culturale și a dispensarului medical, iar pe GAL, avem în derulare construirea grupurilor sanitare la școala gimnazială cu clasele I-VIII. Imobilul dispensarului este, de asemnea, într-o stare de degradare deplorabilă și sper să obținem finanțare să putem să îl reabilităm. Trebuie înlocuit acoperișul, tencuielile interioare și exterioare, înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, precum și montarea unei centrale termice cu instalația aferentă”, a menționat primarul din Câineni.
C.P.
