Un posibil abuz al DSV Vâlcea la Scundu; 45 de purcei confiscaţi şi eutanasiaţi

O echipă a Direcţiei Sanitar Veterinare Vâlcea a intrat abuziv joi dimineaţa în gospodăria lui Mihai George Blejan, de unde a confiscat 45 de purcei pe care ulterior, în cursul aceleiaşi zile, i-a eutanasiat, deşi, potrivit proprietarului, aceştia nu prezentau sindromul vreunei boli.

Tatăl proprietarului, Dumitru Blejan, primarul localităţii ne-a declarat că „întâmplarea face parte dintr-un film de science fiction” şi că nu înţelege această acţiune a DSV Vâlcea.

„Am fost sunat de fiul meu ieri dimineaţă şi am crezut efectiv că glumeşte. Ştiam că vrea să mute purceii din curte în altă curte, aflată la 75 de metri, pentru a elibera adăpostul unde urma să aducă scroafe gestante. Nici nu a început mutatul animalelor, când s-a trezit la poartă cu doctorii Văduva şi Tedorescu, însoţiţi de un echipaj de poliţie. Când am ajuns acasă deja porcii erau confiscaţi iar, de la fiul meu, am înţeles că poliţistul chiar l-a ameninţat că dacă se împotriveşte acţiunii, îl poate împuşca”, spune Blejan.

Acesta spune că, deși au fost explicate acestea echipei de medici de la DSV, acțiunea a continuat iar animalele au fost confiscate fără proces verbal.

„Am insistat să fie făcute analize măcar să ştim dacă purceii prezintă măcar simptome ale pestei. Ştiu că Vâlcea nu are niciun focar. Nimic. Purceii au fost luaţi. Apoi am plecat după animale dar prea târziu. Purceii au fost duşi la Călimăneşti şi eutanasiaţi şi îngropaţi. Aşa ceva este inadmisibil”, spune Blejan.

Ulterior, primarul spune că sute de cetăţeni din localitate au venit la primărie şi la fiul său acasă cerând detalii despre animale „dacă sunt bolnave sau dacă urmează o acţiune de amploare a DSV în Scundu”

„În acest moment în comuna Scundu, în urma acţiunii este o stare de tensiune şi panică. Oamenii cred că există un focar de infecţie. Pentru că nu cred nici ei că aşa ceva este cu putinţă”, conchide Dumitru Blejan.

Până la această oră DSV Vâlcea nu a venit cu nicio precizare despre evenimentele petrecute şi nu a explicat în niciun fel acţiunea.

foto: Arena Vâlceană

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *