Poşeta Elenei Vs. Jerseul lui Victor

 

Zăpada, indundaţiile şi accidentele aviatice în România sunt subiecte politice. De la lopata lui Boc, deplasările în teritoriu ale lui Ungureanu, care îi invita pe ţărani să iasă la lopată de sub nămeţi, la baschetul lui Ponta, toate aceste calamităţi în România sunt patimi politice, sunt dispute pe plasma televizorului.

Dacă acum trei ani ştiam cât costă poşeta Elenei Udrea, acum am aflat cât costă jerseul lui Ponta. Am aflat că Băsescu era la şpriţ cu nemţii la înmormântare, iar Ponta la restaurant în timpul accidentului din Apuseni.

Stai cu ochii ca la tenis între antene şi b1, sunt simetrie perfectă, banciu şi badea, pora şi grecu, gâdea şi turcescu. Pe Facebook, cruciaţii îşi apără taberele, jihadul este declarat şi de useliştii şi de neuselişti.. Toţi au argumente, toţi deţin adevărul absolut.

Iar scânteia este simplă, o oferă natura – calamităţile. Pedeliştii îşi freacă mîinile acum în opoziţie când se abate câte-o nenorocire peste România, exact aşa cum USL-ul a sărit de 2 m în sus de bucurie când Boc a fost forţat să aplice curba de sacrificiu din 2010.

Parcă văd doi vecini din satul românesc, care se uită dimineaţa peste gard şi se bucură ba de îmbolnăvirea cocoşului, ba când dă strechea în vite, ba dacă acoperişul cedează. Vecinul norocos trage o duşcă şi iese la poartă şi dă conferinţă de presă despre cât de prost gospodar este celălalt.

De parcă nu au fost toţi la guvernare, nu toţi şi-au pus în funcţii cheie tot felul de rude, acoliţi, lipitori de afişe. Dar cum se  intră în opoziţie, brusc toţi devin înţelepţi şi europeni. Nimeni nu se îndoieşte că cele două zile de zăpezi au fost gestionate deficitar de actualele autorităţi, dar asta se întâmplă în fiecare an, cel putin din 90 încoace.

Am înţeles că miercuri se întorc intemperiile în sudul ţării. O să dăm noi prognozele de infrastructură: Se vor închide A1, A2, A3, 25 de drumuri naţionale, Valea Oltului şi Dealul Negru, Buzăul şi Galaţiul, şcolile, vor fi vreo 10 comandamente ale guvernului, sate fără curent, elicoptere, armata, pedelişti la B1 care vor critica guvernul, guvernanţi care vor să-l schimbe pe Opriş, Băsescu la vreun şpriţ la antena3, useliştii se vor încăiera cu „schengen”-iştii pe FB.

Asta e tot? Hai pa că plec la deszăpezire!

P.S. Cum naiba de s-au nimerit codurile astea întocmai culorilor celor trei forţe politice din România.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *