Poiana secretă din Codrii Amărăştilor, locul unde s-a schimbat istoria României

Multe sunt poveştile Amărăştiului, dar, dincolo de acestea, comuna aşezată cu drag de la începuturile lumii pe aceste locuri are o istorie pe care o merită. Merită să o simtă mai întâi cei de azi şi cei care vor veni mâine.

Istoria Valahiei a fost una deloc uşoară, fiind un tărâm râvnit, la sud, de semilună şi, la nord, de coroana imperială. O istorie care a scurmat adânc aceste pământuri, a pus sânge, a pus drame, a creat universuri, a creat mituri, a dat parfumul şi aura unei naţii care a rămas aici, cu vorbitori de limbă sfântă latină şi iubitori ortodocşi de Dumnezeu.

Nu a fost uşor, iar, pentru Vâlcea, Fanariotismul, cel care a dat la o parte pe domnii noştri creştini, aducând lăcomia grecoteilor, a fost o urgie. Mii de români au luat calea pribegiei, sate mutate şi ascunse în cetatea codrului, haiducii care au hărţuit jupanii care veneau după dări.

Amărăştiul este o poveste a celor mai demni fii ai pământului vâlcean, haiducii care au legat codru de codru, ramură de ramură şi au spus că pe Cerna nu se trece şi nu se intră fără glonţ.

Aici, la Amărăşti, s-a născut flacăra revoluţiei naţionale a lui Tudor Vladimirescu, iar oastea slujerului a fost prima armată formată din aceste trupe de gherilă ale pădurii. Tocmai că aici, la Amărăşti, şi azi se sfinţeşte unul din cele mai de taină locuri ale acelor vremi. Locul unde Tudor s-a întâlnit cu Iancu Jianu şi unde au constituit prima armată modernă a Valahiei…

„Prin mijlocul celui mai izolat sat al Amărăștilor Vâlcii – Teiul, pe culmea dealului, „curge” de la nord la sud, cuminte ca o adiere de vară, „drumul oilor”. Cum cobori din culme, la vest, înspre valea pârâului Năgrăpița, pe calea ce se lasă pe după casa lui Relu al lui Traian al lui Bădoi, dai în poiana lui Tudor… O vâlcea ferită, liniștită, „croită” în mijlocul pădurii, de o parte și alta a văii pârâului…

Legenda spune că aici, în vara lui 1820, Tudor Vladimirescu, călăuzit de Iancu Jianu, a avut o întâlnire de taină cu vestiții haiduci din Amărăști și de prin satele învecinate (Pesceana, Glăvile, Stănești, Crețeni, Gușoieni, Măciuca), cu scopul de a-i înrola în oastea sa de

panduri… În anul următor, vitejii haiduci luptau sub steagul lui Tudor la Drăgășani…

Poiana are un farmec aparte, conferit de istorie… Am fost de curând acolo și mi-am lăsat imaginația să zburde… L-am „văzut” pe Tudor în mijlocul haiducilor, sfătos, deopotrivă autoritar și prietenos, am „mângâiat” înșeuații cai bălai ce pășteau liniștiți la marginea luminișului și am îmbrățișat, la propriu, stejarul secular la a cărui umbră, se spune, însuși Tudor ar fi adăstat preț de câteva minute…
Locuri minunate… Locuri de legendă… „(Corneliu Drăghici)