Plutele din Creţeni, „aurul sfânt” din care sunt făcute lingurile de lemn de la Băbeni

Orice femeie are în bucătărie măcar o lingură de lemn, cu care mestecă în mâncare, ca să nu zgârie fundul oalei. Cine crede, însă, că lingurarii au, astfel, de lucru şi o duc bine, se înşeală. 

Cioplitorii în lemn sunt pe cale de dispariţie. M-am oprit mereu la bariera de la Slăviteşti, admirându-i în tăcere. E frumos ce fac ei acolo. Linguri, troace, copăi, veselă de lemn, minuni pe care le fac live.

Lingurarii vâlceni sunt în Băbeni.  În satul Valea Mare. Au case nici prea mari nici prea aspectuoase. Dar nu sunt săraci. Dar nici nu mai trăiesc din meseria care i-a definit timp de secole.
Câte un rudar bătrân mai ciopleşte o lingură sau o capaie iar în jurul său mai sunt câteva obiecte din lemn. Nu se mai cumpără cum era odată. Decât comenzi. Rare dar sunt. Omul de azi preferă kitschul.

Dar nu despre lingurari e vorba aici, ci de materialul, de lemnul pe care îl folosesc. Şi paradoxal, lemnul din care meşterii lingurari lucrează acele minuni este luat dintr-un singur loc.

Lemnul este dintr-o specie de plute care creşte pe Valea Pescenei, în Creţeni. Se pare că solul din zăvoiul râului, un sol nisipos,  dar doar pe o rază de câţiva km, permite o altă calitate a lemnului respectiv. Uşor de sculptat dar în acelaşi timp şi rezistent  în timpul execuţiei. Nu crapă, se poate dăltui uşor.

„Lingurile de lemn trebuie să aibă un mâner dur. Trebuie să reziste şi la căldură, să nu ia foc, trebuie să nu se rupă când umblăm cu ea în garniţă. E un lemn special din care se fac astea”, spune meşterul Sandu, din Valea Mare.

Meşterii lingurari folosesc acest lemn de secole. În prezent,  o anume firmă se ocupă cu achiziţia acestui material de la proprietarii de terenuri din lunca Pescenei. Din fericire nu există sincope în achiziţia acestui lemn iar cei din Creţeni au o întreagă cultură în zăvoiul Pescenei de plute, pentru lingurarii din Băbeni.

Din păcate, meseria e pe cale de dispariţie. Până în 1990, în Valea Mare, erau peste 160 de meşteri, acum mai sunt doar 15-20. Majoritatea în vârstă. Piaţa de desfacere este…la nimereală. La Slaviteşti, prin gări, pe trenuri, prin pieţe, la târguri.

Un alt neajuns este apariţia „fake-„urilor. Au apărut multe făcături pe piaţă, alte comunităţi încearcă să confecţioneze aceste „veselării” dar din material prost şi lucrate prost.

AP

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *