Plutaşii de pe Olt, istoria bărbaţilor din Olanu, cei mai buni navigatori de buşteni, din judeţul Vâlcea
Plutaşii de pe Olt şi Lotru, puţină lume ştie de unde erau ei de baştină. Plutaşii Vâlcii nu erau nici lovişteni, nici din Horezu sau din alte localităţi montane, cum ne-am imagina. Plutaşii din nordul judeţului veneau din Olanu.
Există mai multe mărturii care vin să confirme acest aspect că în secolul XIX şi început de secol XX, plutaşii care ştiau să mânuiască pe Lotru, Olt şi Bistriţa, buştenii şi plutele erau de loc din Olanu. Comuna aflată pe malul stâng al râului Olt, cunoscuţi drept cei mai buni în meseria lor.
„Cred că era şi aici un talent. Da, aşa este acum 100 de ani, Olanu era cunoscut prin faptul că bărbaţii lucrau la munte, în domeniul forestier. Dar ca plutaşi şi nu tăietori. Era o muncă grea şi foarte periculoasă. Nu e uşor să mânuieşti pe acele ape repezi de munte sute şi mii de buşteni. Dar preferau mai degraabă această muncă decât să are ogoarele”, spune primarul Ghoerghe Anghlel.
De altfel despre acest meşteşug, această artă de navigaţie a locuitorilor din Olanu, scrie Geo Bogza în Cartea Oltului. Statuia unui râu
„În acest torenţial belşug, după ce lasă în urmă Râmnicu – Vâlcea, luminoasă şi surâzătoare grădină, din care se înalţă ziduri albe de case şi biserici, Oltul întâlneşte un sat deosebit de toate celelalte, iar numele lui e Olanu. De la răsăritul soarelui, pustiu e, până în amurg, ca în vremuri de bejenie. Rareori, vreo femeie se zăreşte, dar numai cât trece, ca o umbră, dintr-o ogradă în alta. Ici – colo, pe prispa caselor, câte un moşneag îşi încălzeşte oasele la soare. Nici copii nu se văd, decât dacă sunt mai mici de cinci ani. O linişte mare, nefirească, pluteşte pe uliţe.
Una dintre nevestele care, la răstimpuri, se arată, ar spune că e un bluestem. De când se ţin minte, ele singure muncesc pământul. Copiii, tocmai când să le fie de un ajutor, pornesc pe urma bărbaţilor. Obidite, femeile iau sap ape umăr, înţepenesc poarta şi ies la camp, lăsându-şi gospodăriile în paza câinilor.
În tot acest timp, bărbaţii, care de o sută de ani îşi trec din tată în fiu nepăsarea faţă de ogoare, odată cu fiorul altei chemări, călătoresc pe drumul de fier, spre miazănoapte. Trenul îi poartă printre pereţii tot mai masivi ai munţilor, ducându-i, în cele din urmă, chiar în inima lor, unde Cozia ridică spre cer cea mai temută cetate. E Locul în care Lotrul se varsă în Olt. Aici se întocmesc plutele şi începe plutăritul – statornica îndeletnicire şi neistovita pasiune a oamenilor din Olanu”
Nu știm de unde această chemare mistică a bărbaților din Olanu spre această meserie și până în prezent nu există o teorie sau o explicaţie. Se ştie însă faptul că oamenii din Olanu erau buni pescari, ştiau să conducă bărcile iar aici în comună era un mic ponton unde parte din buşteni erau urcaţi pe mal şi transportaţi spre Bucureşti cu carele în caravane.
Există şi teoria unui antreprenor din industria lemnului, de la mijlocul veacului al XIX-lea, de loc din Olanu care iniţial şi-a adus rudele sus pe Lotru şi apoi au venit şi alţii, deoarece se câştiga bine în acest domeniu.
Oricare ar fi explicaţiile, un aspect rămâne în istorie, Olănarii erau cei mai pricepuţi plutaşi ai veacurilor trecute din judeţul nostru.
