Peste 54 de străzi din Băbeni se vor asfalta în 2025
Ștefan Bâzâc menționează faptul că în acest an, în orașul Băbeni urmează să fie modernizate un număr de 54 de străzi, însumând un total de 12 km.
”Vorbim de un proiect amplu cu fonduri guvernamentale, un proiect care înseamnă modernizarea drumurilor din orașul Băbeni în toate zonele. Drumuri cu rigole, acostamente, puneri în siguranță. Este un proiect pe care l-am găsit blocat dar în cele din urmă a fost pus în miscare și în acest an îl vom implementa. Acesta împreună cu construcția celor 6 blocuri nZeb. Pentru tineri și pentru profesioniști. Primele blocuri care se vor ridica la noi în oraș după 1989”, susține edilul din Băbeni.
Acestea sunt primele blocuri ridicate de municipalitate pentru că deja sunt dezvoltatori imobiliari care au solicitat certificate de urbanism pentru a ridica blocuri în regim privat.
”Vorbim de o dezvoltare a orașului, mai ales odată cu dezvoltarea în zonă a unei platforme industriale uriașe în vecinătate. O dezvoltare economică, una care a impulsionat piața imobiliară. Noi avem în vedere inclusiv crearea unui serviciu de transport public în comun care să faciliteze naveta cel puțin pentru salariații din comunele limitrofe și orașul Băbeni”, a mai adăugat Bâzâc.
Primăria Băbeni a semnat în premieră un contract de cadastru și intabulare, prin programul național, un proiect prin care va demara și aici intabularea sectorială a localității.
