Persoanele cu dizabilități locomotorii din Mihăești vor primi scaune rulante

Primăria Mihăești în parteneriat cu fundația World Vision derulează un proiect social prin care ajută persoanele cu dizabilități locomotorii. Gheorghe Bârzăgeanu, primarul comunei, spune că are în localitate sunt 11 persoane care își trăiesc viața imobilizate la pat, iar pentru acestea un scaun rulant ar fi cel mai de preț lucru, deoarece este dramatic să depinzi în permanență de cineva chiar și pentru cele mai banale acțiuni.  Aceste persoane își duc zilele trist, fără speranțe, dorindu-și de cele mai multe ori să moară sau să se întâmple o minune prin care să se poată deplasa. Pentru mulți dintre acești oameni, optimismul a devenit pesimism,  speranța a fost dată uitării, iar viața lor a devenit o povară pentru cei de lângă ei.

Primarul spune că prin proiectul Acces, demarat în 2014 cu finalizare în iunie 2017, fundația World Vision va ajuta toate persoanele cu probleme din Mihăești, iar la nivel național, cel puțin 1.200 de persoane cu dizabilități locomotorii (copii, adulți, bătrâni) vor primi un scaun rulant, precum și acces la serviciile necesare utilizării lui corecte și eficiente.

”Echipa de la fundația World Vision împreună cu salariații din cadrul compartimentului de asistență socială din primărie ajută cele 11 persoane cu dizabilități din comuna Mihăești. Aceste persoane sunt imobilizate si primesc cărucioare noi pentru a se putea deplasa, li se vor construi rămpi și alei de acces în locuințe. De sărbătorile de iarnă li s-a făcut brad de Crăciun și au primit cadouri. Pe cei cu nevoi de asistență medicală îi ducem la spital, iar asistenții sociali verifică zilnic starea lor de sănătate și se asigură de un bun climat în mediul în care trăiesc. World Vision sprijină și susține mai multe programe, atât pentru tineret cât și pentru persoanele în vârstă sau cu probleme de sănătate. Și noi suntem receptivi la aceste programe și venim în întâmpinerea nevoilor persoanelor cu probleme.”, a declarat primarul Bărzăgeanu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *