Pelerin prin Vâlcea de Nord – Perișani, locul unde se spune că s-a născut prima Românie…

De aici a fugit Carol Robert de Anjou iar de atunci, marele Imperiu a înţeles că Vâlcea nu are cum să le aparţină. Nici Mlăceniul, nici Pripoare, nici Poiana, nimic din ce este acolo, la poalele de miazănoapte a Coziei, grupat în arhipeleagul Perişaniului, nu avea să fie vreodată sub cizmă de alt neam.

Perişani, straja judeţului, cea mai înaltă comună din Vâlcea, care îşi scaldă glezna în undele Băiaşului iar cu capul stă aproape de Topolog, având creştet spre Suru, este liantul de munte dintre Vâlcea frumoasă şi Argeşul capitalelor domneşti.

Perişaniul se duce ca un şarpe mitologic departe spre Sălătrucu, prin Poiana, cel mai frumos sat care pune muntele sub picioare, creând o zonă turistică impresionată dar neştiută de cineva. Case noi, pensiuni în construcţie, există aici, o pregătire pentru marea şosea europeană care va să vie. Pentru că la Poiana va ajunge Autostrada Sibiu – Piteşti iar muntenii de aici au înţeles că aste este şansa lor. Să iasă la drumul mare, spre Europa.

Pentru cine nu ştie, Perişaniul coboară prin cascade de sus de pe Cozia nordică, dinspre Vârful Omu, macină aurul băieşilor şi adună toate izvoarelel cereşti ale lumii, parcă.

La prima vedere, localitatea pare ruptă din Stâncoşii americani, cocoţată pe munte, casele prinzând rădăcini în stânca masivului care, pe daci, i-a binecuvântat.

Aşa este la Perişani. Se intră prin cheile Băiaşului, spre mantia Masivului Cozia de nord şi apoi se tace ca într-o maiestuoasă catedrală apuseană.

Aici a vrut Tihomir să întemeieze primul regat românesc, aici, Basarab i-a arătat lui Robert de Anjou drumul de întoarcere, aici, capra neagră, ursul şi lupul carpatin au ţinut morţiş să completeze prima formulă a codrului frumos.

Perişaniul este oda turismului românesc. Cine va alege să înnopteze, chiar şi preţ de o noapte, la Perişani, va dori apoi o viaţă să rămână. De la Mlăceni şi până la Groşi, de la Pripoare şi până la marginea râului de aur, totul este un sonet, sonetul Perişaniului, capitală străveche a Loviştei de sus, locul unde păstorii au ales primele doine, unde râurile cântă în cascade şi unde cetăţile stau sub pământ, învăluite în mister, aşteptând să fie descoperite.

Aici sunt Văile Roşia şi Valea Urloaia, văi  care adună zeci de cascade, de parcă tot muntele ar fi un bariton de primă operă străbună.

Loviştea are o capitală şi nu una oarecare, ci oda istoriei româneşti, primul regat al lui Tihomir. Aici s-a născut România…

Liviu POPESCU