Pelerin în Vâlcea de Nord – Muereasca, limita dintre sacru şi profan…
Cheile Sutei, Mânăstirea Athosului românesc, Cheile Muereasca, comuna care se strecoară printre stânci, popas pe Drumul Mănăstirilor și al stațiunilor, locul Sfinxului Valah. Toate acestea poartă un nume, un compozit – Muereasca.
Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea, peste deal de Olăneşti, în scorburile stâncoase ale Builei, în fundal de vecernic şi de Sfinţii Părinţi, acolo, unde trandafirii care înconjoară casele cu cerdac, anunţă că aici e altceva.
Nu se ştie de unde au venit, oamenii pietrei şi ciobanii ardeleni, cei care au întemeiat această comună, care strânge râul ca o aortă de spirit, un râu sfânt, purtând biserica devenirii până jos către Olt.
Pare că fiecare casă a izvorât din piatră, dar odată crescută a împins muntele mai lateral, au construit drum şi poduri şi au lăsat azi, lumii, timpului, cel mai frumos loc aproape de Râmnic pentru a ne bucura de el.
La Muereasca, timpul se opreşte sau mai bine spus, este alt timp, alte secunde, care curg împreună cu râul. Alert, apoi când dau de stânci, secundele se opresc, timpul adoarme pentru moment, după care curge din nou dinamic, se micşorează prin canioanele vieţii şi apoi se duce spre nemurire.
Asta este povestea din Muereasca, e atât de aproape de cer şi atât de aproape de noi, este medierea dintre om şi sfinţi, dintre profan şi sacru, între tradiţie şi nou…
În această vară de eşti pelerin sau turist, iubitor de Vâlcea sau necunoscutor al acestui judeţ, călător prin Oltenia de Nord, obosit de Râmnic şi de agitaţie, mergi pe drumul vechilor morilor de vânt spre Muereasca.
Asta este Muereasca, singura localitate urcată într-un canion, flancată de munte, tăiată de un râu, cu un trecut al atlanţilor care au şlefuit piatra şi cu un viitor turistic. Pentru că se pregătesc minuni acolo, pe drumul staţiunilor. În acea zonă, conform planului urbanistic general, vom avea un cartier de vacanţă, un loc de basm, deasupra canionului.
Şi, astfel, povestea abia începe, de sus, de la Cozia, prin Muereasca, spre Olăneşti. Povestea celui mai frumos judeţ din România.
Pe „Drumul călugărului”, de la Muereasca urcăm pe culmea Plaiul Olăneşti (femeile pot veni direct de la Călimăneşti pe o muchie care se intâlneşte cu plaiul la limita de vest a proprietăţii Sf. Mânăstiri. De altfel pe acolo este drumul călugărului pentru Frăsinei trebuie să cobori din muchie. Vom ajunge in satul Comanca, de acolo coborâm la cantonul Florica mergem pe Olăneşti în sus cam două siute de metri şi apoi intrăm în pădure pe stanga şi urcăm în Gurguiata…la schitul Bradu…pe potecă din loc în loc vom observa pe arbori ocruce mică cam de 10 cm inscrustată sau o floare de crin galbenă rămasă de la un concurs al cercetaşilor.. De la Bradu se coboară la Sf.Schit iezeru apoi la Pahomie pe noul drum judeţean de acolo până la capătul drumului forestier, coborâm spre vest într-o vâlcea mergem pe curba de nivel, pe lângă stâna mânăstirii şi ajungem la Pătrunsa…de acolo ajungem usor la Barbatesti, pe valea Otăsăului şi pe drumul judeţean recent asfaltat şi ajungem la Pietreni sau putem ajuge pe poteca turistică marcată la poiana Scărişoara şi coborâm pe drumul forestier tot la Pietreni de unde pe sub halda carierei şi apoi prin carieră ajungem la Arnota (este o experienţa interesanta, mai ales daca bate un pic Soarele) de la Arnota venim la Mânăstirea Bistriţa…şi de acolo peste deal la Hurezi….pe două poteci, una trece pe lângă o superbă lizieră de tei. Şi peste tot din loc in loc aceeaşi cruce încrustată pe scoarţa arborilor.