Pe urmele Gurbanului, strămutat din Colelia Dobrogei în Colelia Diculeştilor

Uscat. Uscatul arid al Dobrogei. Aproape de Constanţa, de acolo începe istoria noastră. Din Dobrogea otomană. Aşa a apărut Colelia. O localitate care a fost, sute de ani, colonizată cu sirieni şi indo-europeni.

Colelia era cândva o localitate poziţionată într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu.

Acum, acolo vieţuiesc doar câteva măicuţe, care au reuşit, cu mâinile goale, să readucă la viaţă vechea biserică a satului, locuit odinioară de nemţi, iar mai înainte, de o populaţie care s-a pierdut spre vechiul regat. O localitate situată la aproximativ 50 de kilometri de Constanţa.

Trecând prin tabloul zugrăvit de natură la Cheile Dobrogei, între localităţile Grădina şi Cogealac, şi după ce ne-am depărtat de drumul naţional, virând la stânga pe un drum pietruit, am aflat un izvor de pace şi sfinţire, asupra căruia Dumnezeu şi-a pogorât binecuvântarea.

Satul vechi a fost distrus în 1880, după Războiul de Independenţă şi, odată cu recăpătarea Dobrogei, statul român a început investiţiile în vechea zonă turcească. Prima colonie, adusă pe filiera regelui Carol I, a fost una de germani. Aceştia au venit la drumuri şi la reclădirea Dobrogei române.

Satul Colelia a fost strămutat. Unde? În Vâlcea. La Diculeşti…

Nu se ştiu motivele pentru care vechii rudari, cum erau numiţi cei din vechea Colelie, nu au fost doriţi aici.

Cele peste 130 de familii originare din Dobrogea au fost mutate în doar o lună. Colonia din Colelia. Aşa a rămas, până târziu, în Diculeşti. Abia în 1940 este oficial redenumită ca sat, în punctul cel mai nordic al comunei Diculeşti din Vâlcea.

Noua Colelia din Dobrogea a fost reînfiinţată în 1880 și repopulată, până în 1940, cu germani dobrogeni, când purta nemţescul nume de Colelie, Kolelie sau Kulelie, povesteşte maica stareţă Rafaela de la mănăstirea care mai rezistă şi azi în vechea Colelie. Dar nu a avut niciun viitor, blestemul strămutării forţate a făcut ca, în 1940, Colelia să se depopuleze. Exact în anul când apare oficial denumirea Colelia din Vâlcea.

Ce au păstrat cei din Colelia de la strămoşii lor? Sărbătoarea Gurbanului. Se prea poate ca, atunci când cei din Colelia au fost aduşi aici, în Vâlcea, să fi fost asimilaţi de localnici. Li se spunea „rudarii”, dar, în ultimii 50 de ani, deja se remarcă o omogenizare a celor din Colelia. Revenim la Gurban. La populaţii diverse de pe întinsul Turciei există sărbătoarea Kurban Bayrami (turc. kurban “jertfă, ofrandă”, bayram “sărbătoare, zi de sărbătoare”, cu ritual similar aceluia al gurbanului rudăresc. După Ion Calotă, termenul gurban îşi  are originea în mitologia ebraică, unde însemna “daruri în bani făcute lui Dumnezeu, de unde a trecut la musulmani cu sensul de “sacrificiu, jertfă”, apoi la rudari, în sensul de “jertfă”, constând în sacrificarea unui miel, însemnând în acelaşi timp însuşi animalul sacrificat.

Sărbătoarea este practicată în Colelia Diculeştilor, din zona subcarpatică, festivitatea Gurbanului fiind specifică doar rudarilor din lunca Dunării şi din Dobrogea. Acest fapt ar justifica ipoteza împrumutului sărbătorii gurbanului de către rudari de la populaţiile de origine turcă din Bulgaria sau Dobrogea, cu care au venit în contact, Colelia vâlceană fiind, aşa cum am evidenţiat, vechea Colelie dobrogeană.

„Este parfumul Diculeştilor, o poveste, o legendă, o istorie a României, până la urmă. Viaţa curge în ritm alert, de multe ori ne sincronizăm societatea în ritmul consumului, dar nu putem să ignorăm această zestre uriaşă, pe care ne-au lăsat-o strămoşii. Sărbătoarea gurbanului este specifică, aici, Coleliei. O respectăm, iar Primăria va sprijini orice iniţiativă de a păstra şi conserva tradiţiile locuitorilor din Diculeşti”, spune primarul Armand Cupăreanu.

Liviu POPESCU

Loading...

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *